Concurs eseuri Ucraina

Astăzi 13 martie 2017, Asociația Convergențe Europene (ACE) și Asociația Eurocentrica au anunțat câștigătorii celei de a III-a ediții a concursului de eseuri “Identitate românească în spațiul european”, adresat elevilor și studenților vorbitori de limbă română din Ucraina, din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia. 

Câștigătorii concursului sunt:

Premiul I – Marina Ivanov (Odesa), Carolina Vlad (Transcarpatia), Vasile Bărbuță (Cernăuți)
Premiul II – Ion Pungă
Premiul III – Valentin Gherghișan
Premiul Asociației “Identitate Culturală Contemporană” (AICC) – Mihaela Exari
Premiul ”Identitate Europeană” – Darina Nicora
Mențiuni: Olena Muntian, Sveatoslav Oltu, Denis Caranghel, David Rojintovschii, Mihaela Lupașco

Participanții la concurs vor obține câte o tabletă Internet, cărți și alte materiale promoționale, premierea urmând să aibă loc în regiunile de reședință ale acestora, la o dată care va fi stabilită în funcție de disponibilitatea organizatorilor concursului și a corpului diplomatic de la consulatele României din Cernăuți, Odesa și Slatina (Solotvino).

În acest an, organizatorii au remarcat un interes crescut din partea tinerilor din regiunea Odesa.

”Ne-am bucurat să vedem un interes mai mare din partea elevilor din regiunea Odesa, iar acest rezultat ne încurajează și ne arată că proiectele derulate de ACE și Eurocentrica au avut și continuă să aibă un efect pozitiv în comunitatea românească de acolo. Acest concurs este un demers simbolic, prin care dorim să le oferim tinerilor de etnie română din Ucraina posibilitatea de a identifica lucrurile comune care unesc diferite popoare, iar Europa este despre această diversitate culturală, care ne unește, indiferent de granițele reale ale statelor”, a precizat Sergiu Dan, președintele Asociației Convergențe Europene.

De asemenea, calitatea eseurilor înscrise în concurs este în creștere.

”Suntem încântaţi să observăm că, de la an la an, calitatea eseurilor primite de la tinerii vorbitori de limbă română din Ucraina este tot mai bună, atât sub aspectul formei, cât şi al conţinutului. Concurenţii şi profesorii îndrumători merită felicitări cu prisosinţă”, consideră Liviu Iancu, coordonator de programe la Asociaţia Eurocentrica.

„În eseurile lor, tinerii au evidenţiat inspirat felul în care, departe de ideologizările nefericite, trecutul comun este o punte de legătură între popoare şi poate sta astfel la baza unui viitor mai bun, în întreaga Europă”, a continuat Iancu.

Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Ambasada României la Kiev, Consulatele Generale ale României la Cernăuți și Odesa și Consulatul României la Slatina (Solotvino, Transcarpatia) și a beneficiat de sprijin din partea Asociației “Identitate Culturală Contemporană” (AICC).

Comments