Stiri‎ > ‎

Acordul de guvernanţă fiscală încheiat la summit-ul UE ar putea fi blocat de alegerile din Franţa

postat 12 dec. 2011, 02:39 de Contact Eurocentrica
Campania electorală din Franţa ar putea bolca programul de guvernanţă fiscală convenit de liderii UE la summit-ul de săptămâna trecută, a avertizat ministrul francez al bugetului, Valerie Pecresse, care consideră că adversarii preşedintelui Nicolas Sarkozy ar putea întârzia legislaţia necesară.

"Viteza este vitală pentru a restaura încrederea. Franţa trebuie să dea un exemplu. A fost la originile acestui tratat alături de Germania şi ar fi paradoxal dacă acordul ar fi blocat timp de trei luni din cauza alegerilor prezidenţiale. Lansez un apel la unitate naţională", a comentat Pecresse la postul de radio Europe 1.

Francois Hollande, principalul adversar al lui Sarkozy în alegerile din aprilie şi mai, se opune propunerii preşedintelui de a introduce în constituiţie necesitatea unui buget echilibrat, aşa-numita "regulă de aur".

Hollande, reprezentant al Partidului Socialist, a declarat la rândul său, în urma afirmaţiilor lui Pecresse, că va renegocia acordul încheiat la summit-ul UE dacă va câştiga preşedinţia.

Statele UE, cu excepţia Marii Britanii, au convenit vineri la Bruxelles să încheie un nou tratat pentru consolidarea guvernanţei fiscale şi coordonarea politicilor economice. Potrivit acordului, echilibrarea bugetului trebuie introdusă în constituţia fiecărui stat care va participa la noul tratat.

Guvernele vor trebui să implementeze legislaţia necesară, după ratificarea de către parlamente.

Fără sprijinul socialiştilor, guvernul Sarkozy nu dispune de majoritatea calificată de două treimi necesară pentru modificarea constituţiei.

Alegerile prezidenţiale din Franţa vor avea loc anul viitor în două tururi de scrutin, la finele lunii aprilie şi începutul lunii mai.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments