Stiri‎ > ‎

Ambasadorul Finlandei: Nu ne opunem aderării României la Schengen, dar decizia acum ar fi prematură

postat 27 sept. 2011, 00:29 de Contact Eurocentrica
Ambasadorul Finlandei în România, Ulla Marianna Vaisto, a declarat într-un interviu acordat RFI, că Helsinki nu se opune intrării României în Schengen, dar consideră prematură o decizie în acest, ea cerând progrese suplimentare în combaterea corupţiei şi funcţionarea sistemului judiciar.

"Să spunem că nu ne opunem intrării României în Schengen, doar că o decizie luată acum în acest dosar e prematură. Nu spunem ca România şi Bulgaria nu ar trebui să intre în Schengen, numai că va dura mai mult, în opinia noastră", a spus ambasadorul la RFI.

Ulla Marianna Vaisto a precizat că Finlanda este conştientă că România şi Bulgaria au făcut multe progrese în privinţa criteriilor tehnice, "care au fost îndeplinite practic".

"Dar noi am vrea să vedem mai multe progrese în ceea ce priveşte lupta anticorupţie şi, de asemenea, îmbunătăţiri în sistemul judiciar, în funcţionarea instituţiilor judiciare. De-abia atunci, România şi Bulgaria vor fi pregătite să intre în Spaţiul Schengen", spune ambasadorul.

Vaisto mai spune că întelege foarte bine dezamagirea Guvernului român. "Vrem să vedem că nu doar cerinţele tehnice au fost îndeplinite, ci şi că nu există riscul ca oficiali de la frontiere
să fie mituiţi, de exemplu, şi că astfel de chestiuni vor fi urmărite în mod credibil mai departe în justiţie. Deci mai sunt unele lucruri în legatură cu care am vrea să fim convinşi, înainte de a lua decizia", a explicat Vaisto.

Ministrul finlandez de Interne, Paivi Rasanen, consideră că nivelul de pregătire al României şi Bulgariei pentru aderarea la Schengen ar putea fi reevaluat în 2012, precizează Ministerul finlandez de Interne într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

Ministrul olandez a arătat că Finlanda doreşte ca, înainte de adoptarea unei decizii privind aderarea la Schengen, să vadă Bulgaria şi România făcând progrese suplimentare în combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea sistemului judiciar. "Există loc de îmbunătăţire a situaţiei în cele două state", a declarat Rasanen.

Ea a spus, după încheierea discuţiilor în Consiliul JAI, că "Finlanda consideră că deocamdată este prea devreme pentru a lua o decizie în privinţa aderării celor două state la Schengen".

"Dar chiar şi fără aderare, cetăţenii din Bulgaria şi România pot încă să călătorească în Europa conform cu principiul libertăţii de mişcare", a adăugat Rasanen.

"Pe lângă a-ţi asuma angajamente faţă de reguli, trebuie să le şi îndeplineşti. Existenţa unei corupţii răspândite pune în pericol îndeplinirea regulilor. Progresele în combaterea corupţiei şi în îmbunătăţirea sistemului judiciar ar spori încrederea reciprocă în interiorul Schengen. Încrederea reciprocă este o chestiune de importanţă-cheie în sistemul Schengen", a spus Rasanen.

Rasanen a arătat în cadrul dezbaterilor în JAI că ţara sa nu susţine compromisul aderării în etape.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments