Stiri‎ > ‎

Amnesty International: Romii continuă să fie discriminaţi în România, inclusiv prin discursurile politice

postat 13 mai 2011, 06:47 de Contact Eurocentrica

Romii au continuat să fie discriminaţi în România şi în anul 2010, fiind victime ale stereotipiei etnice negative, chiar şi la nivelul discursurilor politice de rangul cel mai înalt, inclusiv cele rostite de preşedintele Traian Băsescu, potrivit raportului Amnesty International (AI).

"Ministrul Afacerilor Externe (Teodor Baconschi, n.r.) a vorbit despre «legături între criminalitate şi comunitatea romă» şi s-a referit la rata «naturală» a delincvenţei printre romi. În noiembrie, în timpul vizitei sale în Slovenia, preşedintele (Traian Băsescu, n.r.) s-a referit şi el la romi ca fiind «delincvenţi» şi a vorbit despre ei ca fiind «dificil de integrat» şi «nedispuşi să muncească»", arată Amnesty International în raportul său privind drepturile omului, publicat vineri.

Amnesty International a notat în raport şi propunerea legislativă de a schimba numele oficial al membrilor minorităţii rome în "ţigan", avertizând că acest termen are o conotaţie peiorativă şi stigmatizează persoanele.

"În termenii societăţii extinse, un sondaj de opinie privind percepţia publicului asupra romilor, făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie în octombrie, a arătat că 67 la sută dintre români nu ar accepta un membru al comunităţii rome în familia lor", se mai arată în raport.

Autorii raportului menţionează şi îngrijorarea exprimată de reprezentanţii Comitetului ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (CERD) în august 2010, privind faptul că romii sunt victime ale stereotipurilor rasiale şi ale discriminării în chestiuni legale de accesul la educaţie de calitate, locuinţe, servicii de sănătate şi angajare.

România a fost criticată pentru eşecul în adoptarea unei legislaţii necesare pentru a implementa măsuri care să îmbunătăţească situaţia romilor. Organizaţia Decade Watch a arătat, în aprilie, că acest eşec a rezultat din lipsa voinţei politice. Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună a raportat şi ea, în februarie, că implementarea Strategiei Naţionale pentru Romi a fost inadecvată din cauza lipsei fondurilor la nivel local şi a indicatorilor care să permită monitorizarea diferitelor organisme implicate.

Reprezentanţii Amnesty International au notat şi problemele legate de segregarea copiilor romi în şcoli, răspunsul Ministerului Educaţiei la această situaţie fiind emiterea unui ghid de practici în luna martie 2010. De asemenea, AI aminteşte de decizia Curţii de Apel Craiova din luna mai, stabilind faptul că o elevă de etnie romă a fost discriminată de profesorul său, acordându-i-se despăgubiri de 10.000 de euro.

Alte modalităţi de discriminare cu care s-au confruntat romii în România sunt, potrivit autorilor raportului, exproprierea nelegală, precum şi evacuările forţate fără găsirea unei alternative de găzduire. Aceştia amintesc de evacuarea forţată a 75 de romi din Miercurea-Ciuc, în 2004, care au ajuns să locuiască în containere din metal în afara oraşului, lângă o fabrică de ţesături. Raportorii menţionează că situaţia nu s-a rezolvat nici în prezent.

Ştire preluată de pe: http://www.mediafax.ro/social/amnesty-international-romii-continua-sa-fie-discriminati-in-romania-inclusiv-prin-discursurile-politice-8265076/

 

Comments