Stiri‎ > ‎

APDRP: Finanțare de 99 milioane de euro pentru 2.800 de tineri fermieri

postat 29 mai 2012, 07:08 de Contact Eurocentrica
Aproape 2.800 de proiecte din cele peste 3.800 depuse de către tinerii fermieri au fost declarate eligibile, valoarea totală nerambursabilă a proiectelor fiind de 99 milioane de euro, a informat, marți, Agenția de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Experții APDRP au finalizat evaluarea celor 3.865 de cereri de finanțare pentru ”instalarea tinerilor fermieri”, Măsura 112, depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012.

Astfel, au fost evaluate ca fiind eligibile 2.797 de proiecte a căror valoare totală nerambursabilă este de 98.965.380 euro.

Tinerii solicită fonduri nerambursabile pentru înființarea sau modernizarea exploatațiilor vegetale, zootehnice sau a celor mixte, a stupinelor. Astfel, prin aceste investiții, se obțin creșterea veniturilor cât și îmbunătățirea performanțelor în respectivele exploatații.

Proiectele depuse în sesiunea noiembrie 2011 – ianuarie 2012, care au fost evaluate ca neîndeplinind toate criteriile de eligibilitate (neeligibile) sunt în număr de 587 având o valoare de 20,5 milioane de euro.

Din cei 3.865 de solicitanți de fonduri nerambursabile, 481 și-au retras cererile de finanțare pentru această măsură de investiții.

Fondurile nerambursabile disponibile pentru această sesiune de primire a proiectelor pentru Măsura 112 au fost de 50 de milioane de euro.

Astfel, din totalul de 2.797 de proiecte eligibile în valoare de 99 de milioane de euro, vor fi selectate doar cele cu punctaj mare, astfel încât acestea să se încadreze în suma disponibilă de 50 de milioane de euro.

Solicitanţii de fonduri care se regăsesc în acest raport vor fi notificaţi asupra rezultatului evaluării proiectului, indiferent dacă acesta este sau nu eligibil.

Sursa: APDRP

Comments