Stiri‎ > ‎

Barroso nu exclude o modificare a Tratatului UE în vederea creării unei uniuni bugetare

postat 26 iun. 2012, 05:40 de Contact Eurocentrica
Preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso a declarat, marţi, că nu exclude posibilitatea modificării tratatului european în vederea avansării către o uniune bugetară.

"Criza a subliniat efectele în cascadă ale politicilor noastre bugetare şi fiscale. În cadrul unei uniuni economice şi monetare mai integrate, situaţiile financiare sănătoase nu vor mai fi o opţiune, ci ele nu vor fi negociabile. Noi propunem să se ia în calcul noi etape, care ar putea necesita schimbări la Tratatul" Uniunii Europene (UE), a declarat Barroso în cadrul unei reuniuni la centrul de reflecţie European Policy Center, cu sediul în Bruxelles.

"Uniunea bugetară merge dincolo de euroobligaţiuni", a apreciat preşedintele CE. "Acest lucru înseamnă, de asemenea, mai multă coordonare în politica fiscală şi o abordare europeană mai puternică în problemele bugetare", a adăugat el.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments