Stiri‎ > ‎

Băsescu, despre reuniunea 'Prietenii Coeziunii': Va genera o poziţie unitară la Consiliul European

postat 1 iun. 2012, 05:51 de Contact Eurocentrica
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pe premierul Ungariei, Viktor Orban, prilej cu care şeful statului a subliniat că întâlnirea de la Bucureşti, numită "Prietenii Coeziunii", va genera o poziţie unitară la Consiliul European din 28 iunie.

"Bănuiesc că a fost o întâlnire benefică pentru pregătirea Consiliului European, cu privire la buget", a spus Băsescu, în debutul întrevederii.

La rândul său, premierul ungar a precizat că organizarea întrunirii "Prietenii Coeziunii" a fost foarte bună, punctând că este important să se discute despre folosirea banilor europeni pe următorii ani.
"Sigur, am discutat despre cum banii ar trebui să fie cheltuiţi în interiorul UE pentru următorii ani, dar este, de asemenea, şi despre viitorul UE, pentru că dacă nu avem coeziune, atunci nu avem inima Uniunii", a mai spus Orban, subliniind şi importanţa solidarităţii în interiorul UE.

La rândul său, preşedintele Băsescu a arătat că aspectul legat de coeziune a fost "cel mai atractiv" pentru ţara noastră.
"A fost o iniţiativă bună şi subliniez, din nou, cred că această întâlnire va genera o poziţie unitară la Consiliu, toate guvernele vor avea o viziune", a conchis şeful statului.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi mai mulţi premieri au venit vineri la Bucureşti, pentru reuniunea la nivel înalt "Prietenii Coeziunii".

Premierii şi ceilalţi oficiali ai statelor membre ale Grupului "Prietenii Coeziunii" pregătesc un mesaj comun care se preconizează a fi agreat cu prilejul Reuniunii de la Bucureşti pentru susţinerea unui nivel corespunzător în cazul politicii de coeziune în perspectiva financiară de după 2013.

Știre preluată de la: Agerpres

Comments