Stiri‎ > ‎

BCE cere un fond la nivelul zonei euro pentru salvarea băncilor cu probleme

postat 26 apr. 2012, 23:33 de Contact Eurocentrica
Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut autorităţilor înfiinţarea unui organism care să administreze salvarea băncilor cu probleme din zona euro, aceasta fiind cea mai puternică intervenţie a BCE în discuţia privind susţinerea în comun a costurilor pentru ajutarea instituţiilor de credit.

Ideea unui fond care să acopere toate băncile din uniunea monetară, deşi respinsă de membri cheie din zona euro până în prezent, câştigă teren, întrucât autorităţile financiare încep să suspecteze că ar fi singura cale de a calma temerile investitorilor privind băncile cu situaţie fragilă.

"Motivaţia pentru întărirea supravegherii bancare şi lichidării disciplinate la nivelul zonei euro a devenit mai clară (ca urmare a crizei, n.r.). Progrese în această privinţă ar fi foarte benefice în actualul context" , a declarat preşedintele BCE, Mario Draghi, la o conferinţă pe tema integrării financiare.

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gifVicepreşedintele instituţiei, Vitor Constancio, a prezentat priorităţile BCE.

"Acum trebuie să mergem cât mai mult posibil către un regim de lichidare ordonată armonizat la nivel paneuropean. De asemenea, pentru cele mai mari bănci cu relevanţă sistemică, există circa 36 de bănci mari, avem nevoie de un fond de lichidare ordonată, pentru că este singurul mod de a depăşi foarte spinoasa întrebare a susţinerii în comun a poverii într-o criză" , a spus el.

Nadia Calvino, numărul doi în departamentul Comisiei Europene pentru pieţe interne şi servicii, a notat rezistenţa de lungă durată la ideea suportării în comun a costurilor salvării instituţiilor bancare şi lichidării acestora, dar a adăugt că "poate atmosfera s-a schimbat".

Știre preluată de la: Mediafax

Comments