Stiri‎ > ‎

BNR şi celelalte bănci centrale din statele UE non-euro ar trebui să cotizeze cu 50 miliarde euro la FMI

postat 9 dec. 2011, 04:36 de Contact Eurocentrica
Statele UE din afara zonei euro, inclusiv România, ar trebui să contribuie, prin băncile centrale, cu 50 miliarde euro la împrumuturile în valoare totală de 200 miliarde euro pe care Uniunea Europeană vrea să le acorde Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru combaterea crizei.

Printre măsurile convenite joi seară, la summit-ul UE de la Bruxelles, se numără suplimentarea resurselor financiare ale FMI cu 200 miliarde euro de către statele UE, prin împrumuturi bilaterale.

Potrivit comunicatului transmis la finele discuţiilor de joi, statele membre au la dispoziţie 10 zile pentru a confirma participarea la acest efort.

Astfel, statele din zona euro ar urma să contribuie cu 150 miliarde euro, iar băncile centrale ale ţărilor din afara zonei euro ar trebui să vină cu alte 50 miliarde euro, potrivit Bloomberg.

Consiliul UE invită "comunitatea internaţională" să aducă contribuţii similare la resursele FMI.

Şefii de stat sau de guvern din UE au convenit, joi seară, la prima sesiune a summit-ului care continuă vineri, două seturi de măsuri, pe termen mediu şi lung, respectiv pe termen scurt, pentru a combate criza datoriilor de stat şi pentru a rezolva dezechilibrele şi deficienţele care stau la baza problemelor.

Dintre măsurile cu efect imediat, liderii UE vor consolidarea de urgenţă a Fondului European de Stabilitate Financiară, devansarea înfiinţării Mecanismului European de Stabilitate până la jumătatea anului viitor, finanţarea corespunzătoare a celor două mecanisme pentru a asigura derularea programelor de urgenţă, şi invitarea statelor UE şi a comunităţii internaţionale să acorde împrumuturi de urgenţă către FMI pentru a asigura capacitatea de intervenţie a creditorului de la Washington.

Pe termen lung, UE vizează progresul către integrare fiscală şi coordonarea politicilor economice. Cele mai importante măsuri de guvernanţă fiscală adoptate joi vor fi incluse într-un tratat semnat de statele din zona euro, la care vor subscrie şi şase ţări non-euro, printre care şi România.

Ştire preluată de la: Mediafax

Comments