Stiri‎ > ‎

Boc: Proiectele UE vor fi finanţate de la buget, iar contribuţia UE va fi recuperată după verificări

postat 21 iul. 2011, 05:40 de Contact Eurocentrica
Proiectele UE nu vor fi oprite, ci finanţate în continuare de la bugetul de stat, urmând ca Guvernul să trimită facturile aferente către Comisia Europeană doar după verificări suplimentare efectuate de autorităţile române, iar contribuţia europeană să fie recuperată ulterior, a afirmat premierul Boc.

"Toate investiţiile merg mai departe, nicio investiţie nu se opreşte în România, indiferent că este pe bani bugetari sau pe fonduri europene, plăţile în acest moment se efectuează de la bugetul de stat. Potrivit practicii europene, se trimit facturi la Bruxelles pentru a se recupera partea care reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Noi mergem în continuare cu plata facturilor de la bugetul de stat şi doar temporar şi voluntar am decis, până la verificări suplimentare, să nu înaintăm facturi la UE, pentru a evita riscul pierderii banilor europeni. Dacă Uniunea Europeană, după ce am înaintat factura, vine şi găseşte probleme la licitaţii în România, pierdem banii. Dacă noi corectăm în ţară înainte de a trimite factura, banii nu se pierd, rămân în România şi pot fi utilizaţi pentru alte proiecte", a arătat, joi, premierul, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că verificările sunt efectuate de către autorităţile de management în colaborare cu alte instituţii ale statului.

"Ele (verificările - n.r.) se desfăşoară pe acele Programe Operaţionale Sectoriale unde există achiziţii publice. Obiectivul nostru este să ne identificăm noi greşelile, nu să vină alţii să ne facă ordine în sistemul achiziţiilor publice şi să pierdem banii la care au dreptul ţara şi românii", a mai spus Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a adresat Guvernului rugămintea ca pentru moment România să înceteze să mai trimită facturi la decontare la Bruxelles, mai puţin pe agricultură, precizând că premierul a şi dispus o asemenea măsură.

El a adăugat că premierul a dispus această măsură, pe care a caracterizat-o "corectă şi necesară". Băsescu a explicat că, dacă auditul Comisiei Europene constată nereguli în derularea unor astfel de proiecte, banii se retrag şi sumele se diminuează.

Băsescu a explicat că Regulamentul Comisiei Europene precizează că, atunci când un audit european sau al Curţii de Conturi Europene depistează nereguli în derularea contractelor cu finanţare europeană, banii se retrag şi se diminuează corespunzător suma alocată pe programe.

Ştire preluată de la: Mediafax

Comments