Stiri‎ > ‎

Budapesta ameninţă cu retragerea sprijinului pentru candidatura Serbiei la UE

postat 3 oct. 2011, 03:48 de Contact Eurocentrica
Ungaria îşi va reexamina sprijinul faţă de candidatura Serbiei la Uniunea Europeană /UE/ după adoptarea de către Belgrad a unei legi privind restituirea bunurilor care, potrivit Budapestei, este discriminatoare faţă de comunitatea maghiară din Voivodina, transmit AFP şi MTI.

'Suntem printre cei mai angajaţi faţă de integrarea europeană a Serbiei, dar aderarea nu este realistă când există legi care se referă la privarea colectivă de drepturi cetăţeneşti' - a spus vicepremierul ungar Zsolt Semjen, care a efectuat duminică o vizită la Subotica.

El a menţionat că Budapesta va 'reexamina sprijinul acordat de Ungaria candidaturii Serbiei la UE', dacă parlamentul sârb nu modifică unele părţi 'inacceptabile din legea sa privind restituirea, pentru a face posibilă astfel şi despăgubirea comunităţii maghiare'.

Parlamentul sârb a adoptat săptămâna trecută o lege privind restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist după al doilea război mondial, aceasta fiind una dintre condiţiile apropierii Serbiei de UE.

'Ungaria respinge principiul culpabilităţii colective, care este total contrar normelor fundamentale ale Uniunii Europene, drepturilor fundamentale ale omului şi în egală măsură intereselor comunităţii maghiare', a subliniat Semjen.

El şi-a exprimat totodată 'convingerea' că Serbia va revizui textul legii în cauză şi că Budapesta nu va fi nevoită să-şi reconsidere poziţia privind candidatura vecinei sale la UE.

În Vojvodina, provincie din nordul Serbiei, trăieşte o minoritate maghiară de peste 350.000 de oameni.

Sursa: Agerpres

Comments