Stiri‎ > ‎

CE: 70 de milioane de euro anual, pentru bunăstare animalelor

postat 20 ian. 2012, 00:04 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) a adoptat o nouă strategie de patru ani (2012-2015), care își propune să îmbunătățească în continuare bunăstarea animalelor, contribuția Uniunii fiind estimată la 70 de milioane de euro pe an.

Valoarea anuală a creșterii animalelor în UE este estimată la aproximativ 150 de miliarde de euro. Contribuția Uniunii la sprijinirea bunăstării animalelor este estimată la 70 de milioane de euro pe an, fiind direcționată fie către agricultori sub forma unor plăți în favoarea bunăstării animalelor în cadrul programelor de dezvoltare rurală, fie către alte activități legate de bunăstarea animalelor, precum cercetarea, studiile economice, comunicarea, formarea și educația etc.

Noua strategie a fost adoptată sub forma unei comunicări a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European.

Pentru a aborda problemele și preocupările respective, strategia prevede o dublă abordare: o propunere de legislație cuprinzătoare privind bunăstarea animalelor și o consolidare a acțiunilor curente. Legislația propusă ar trebui să promoveze o abordare inovatoare, care să se concentreze asupra rezultatelor concrete privind bunăstarea animalelor, și nu asupra unor factori mecaniciști, precum și să valorizeze mai mult educația și formarea profesională a tuturor părților interesate.

Cel de-al doilea element propune o consolidare și o optimizare a acțiunilor actuale ale Comisiei: îmbunătățirea instrumentelor pentru consolidarea respectării cerințelor juridice de către statele membre; stimularea cooperării internaționale deja existente privind aspectele legate de bunăstarea animalelor; comunicarea unor informații mai bune consumatorilor și realizarea unor studii în situațiile în care bunăstarea animalelor pare să se confrunte cu cele mai multe probleme.

Noua strategie se bazează pe cea veche și, în special, pe învățămintele extrase din experiența dobândită pe parcursul celor cinci ani de punere în aplicare a primului plan de acțiune. Necesitatea unei noi strategii devine cu atât mai evidentă dacă se ia în considerare importanța animalelor în viața noastră de zi cu zi.

Sectorul agricol este cel mai mare în ceea ce privește utilizarea animalelor. În fermele din întreaga UE există aproximativ două miliarde de păsări (pui destinați producției de carne, găini ouătoare, curcani, rațe și gâște) și trei sute de milioane de mamifere (bovine, porcine, ovine etc.). Populația animalelor de companie este, de asemenea, foarte importantă în UE. Se estimează că există aproximativ o sută de milioane de câini și pisici în Uniune.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments