Stiri‎ > ‎

CE acceptă creşterea primei pentru tinerii fermieri, dar aşteaptă argumente suplimentare pentru justificarea unei finanţări nerambursabile de 90 %

postat 11 aug. 2011, 03:44 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) acceptă creşterea primei de instalare pentru tinerii fermieri, dar aşteaptă argumente suplimentare pentru justificarea unei finanţări nerambursabile de 90%, acestea fiind două dintre răspunsurile CE la propunerile României privind modificarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), potrivit unui document intrat în posesia Eurocentrica.

Astfel, Comisia a acceptat propunerea României de creştere a primei de instalare pentru tinerii fermier, precum şi a nivelului minim de pregătire. Reamintim că AM PNDR a propus creşterea valorii primei de instalare pentru tinerii fermieri de la 25.000 de euro, în prezent, până la 40.000 euro.

Însă, potrivit documentului mai sus menţionat, referitor la propunerea AM PNDR de creştere a intensităţii sprijinului în cazul măsurii 312, reprezentanţii Comisiei au atras atenţia asupra faptului că 90% reprezintă o intensitate mult prea mare în condiţiile în care măsura se adresează beneficiarilor privaţi. Observaţia Comisiei este valabilă şi pentru măsura 313.

În replică,reprezentanţii MADR au subliniat faptul că în cazul măsurii 313 targetarea sprijinului de 90% există deja în înaintarea propusă-agroturism şi activităţi recreaţionale.

“În plus, în cazul ambelor măsuri intensitatea mai mare este menită să-I ajute pe micii întreprinzători care au reale dificultăţi de accesare a creditelor sau care nu obţin scrisoarea de confort, spre exemplu în cazul persoanelor fizice autorizate care nu au aceeaşi bonitate/ credibilitate în faţa băncilor comparativ cu întreprinderile- agenţi economici cu personalitate juridică”, se precizează în documentul mai sus menţionat.

Reamintim că în România, măsura similară adresată mediului urban (POR 4.3), a beneficiat de intensitatea ajutorului public de până la 100%. În afara de aceasta, prin schema naţională de ajutor de stat, intensitatea ajutorului public pentru micorîntreprinderi a fost tot de 100%, în limita schemei de minimis. Prin urmare, o măsură similară pentru spaţiul rural ar fi oportună. Ţintirea s-ar putea face prin excluderea unor domenii, precum servicii pentru agricultură, şi încurajarea domeniilor care duc la diversificarea economiei rurale (firme de mică industrie, construcţii, servicii pentru populaţie), care pot să ofere alternative pentru ocupare şi pot creşte egalitatea de sanse.

Deasemenea, în urma acestor discuţii a fost agreată, de către reprezentanţii Comisiei, şi realocarea unor fonduri către măsurile 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” şi Leader. Însă, Comisia a solicitat introducerea unui mecanism coerent care să permit prioritizarea proiectelor care vor putea fi selectate să beneficieze de alocări din fonduri disponibile din economii şi rezilieri de contracte.

“Metoda utilizată pentru a selecta proiecte din listele de aşteptare trebuie să fie transparentă, iar referinţele privind redistribuirea nu trebuie să difere de la o măsură la alta. Totodată, este necesară stabilirea unui punctaj minim care trebuie atins de către proiecte pentru a fi selectate să beneficieze de alocări din fonduri disponibile din economii şi rezilieri de contracte”, a fost o altă recomandare a Comisiei, formulată în cadrul întâlnirii tehnice privind finalizarea celei de-a şaptea propunere de modificare a PNDR.

Tot în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre introducerea în PNDR a măsurii de bunăstare a animalelor pentru porc şi pasăre, iar Comisia a precizat că propunerea este considerată admisibilă, dar necesită completări şi modificări de ordin tehnic.

Comisia a recomandat ca toate propunerile discutate şi agreate de principiu să fie transmise ca un pachet unic de modificări. Delegaţia română va transmite documentele care vor reflecta modificările convenite, în cursul lunii august, urmând ca la începutul lunii septembrie să fie supuse aprobării Comitetului de Monitorizare şi ulterior transmise Comisiei pentru a fi lansată consultarea internă la nivelul Comisiei Europene.

 

Comments