Stiri‎ > ‎

CE a propus joi statelor membre recapitalizarea coordonată a băncilor

postat 6 oct. 2011, 05:59 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) a propus joi recapitalizarea coordonată a băncilor, în timp ce liderii europeni continuă discuţiile privind reevaluarea rezervelor de capital necesare instituţiilor financiare care resimt presiuni din cauza crizei datoriilor de stat.

"Propunem statelor membre să ia măsuri coordonate de recapitalizare a băncilor, pentru a scăpa astfel de activele toxice din sistem", a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un interviu transmis pe YouTube.

Aceasta este cea mai explicită declaraţie făcută de un oficial european la nivel înalt privind măsurile coordonate necesare pentru a redobândi încrederea investitorilor în sectorul bancar european, afectat tot mai mult de percepţia unei expuneri excesive la criza datoriilor de stat.

Bursele europene şi-au extins creşterile după apariţia comentariilor lui Barroso.

Liderii europeni nu au luat încă nicio decizie finală, iar discuţiile continuă pentru a se determina structura unei acţiuni coordonate.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA), care va încheia joi o şedinţă de două zile, a anunţat că analizează rezistenţa rezervelor de capital ale băncilor în contextul "situaţiei actuale".

"EBA evaluează poziţiile de capital ale băncilor", a arătat Autoritatea într-un comunicat.

Multe bănci resimt presiuni semnificative pe pieţele de credit din cauza temerilor privind expunerea pe datorii de stat din Grecia şi alte ţări de la "periferia" zonei euro.

Belgia încearcă joi să convingă deţinătorii de depozite la banca franco-belgiană Dexia că banii lor sunt în siguranţă. Guvernele din Franţa şi Belgia au anunţat în ultimele zile măsuri de salvare de la faliment a Dexia, prima mare bancă europeană care are nevoie de intervenţia statului în urma crizei datoriilor de stat.

EBA pregăteşte condiţiile tehnice în care va avea loc recapitalizarea coordonată, identificând mai întâi băncile care au nevoie de bani.

Oficiali din sectorul bancar şi surse din pieţele financiare susţin că principala problemă ar fi ca liderii europeni să "găsească" destul de urgent o sumă de bani suficient de mare pentru a împiedica riscurile de contagiune generate de criza din Grecia şi, mai recent, de furtuna care a cuprins Dexia.

"Zona euro ştie ce trebuie să facă şi ar trebui să înceapă odată să acţioneze", a arătat o sursă oficială din industria bancară britanică.

EBA a arătat că nu a anunţat o nouă rundă de teste de stres în sistemul bancar şi că nu există actualizări ale cifrelor privind datoriile de stat şi alte surse de expunere a băncilor, publicate odată cu rezultatele testelor de stres din acest an, încheiate în iulie, în cadrul cărora au fost evaluate 91 de bănci europene.

Testele au arătat că numai opt bănci au nevoie de recapitalizare, iar suma totală necesară este de 2,5 miliarde euro, în timp ce Fondul Monetar Internaţional consideră că instituţiile de credit din zona euro au nevoie de 200 miliarde euro pentru a depăşi criza.

Consiliul European de Risc Sistemic a cerut EBA în luna septembrie să "coordoneze eforturile de consolidare a capitalului băncilor".

Autoritatea Bancară este criticată dur după ce preşedintele instituţiei, Andrea Enria, a admis marţi că testele de stres din acest an nu au reuşit să dea încredere investitorilor. Dexia a trecut fără probleme testele, fiind prezentată în iulie ca una dintre cele mai solide bănci europene.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments