Stiri‎ > ‎

CE a transmis României la 26 mai că va întrerupe plăţile vizând o parte a proiectelor din cadrul POR

postat 2 iun. 2011, 04:39 de Contact Eurocentrica

Comisia Europeană a anunţat la 26 mai că va întrerupe plăţile vizând o parte a proiectelor din cadrul Programului Operaţional Regional, se arată într-un răspuns transmis de serviciul de presă al Executivului european, la solicitarea Mediafax.

"Putem confirma faptul că CE a anunţat la 26 mai că va întrerupe plata privind o parte din Programul Operaţional Regional. Subliniem că este vorba despre o întrerupere a plăţilor, nu despre o suspendare a plăţilor. Autorităţilor române li se cere să îndeplinească solicitările formulate pe baza descoperirilor auditului preliminar, astfel încât Comisia să poată executa plăţile legate de acest program", se arată în răspunsul transmis de serviciul de presă al CE, în care nu se precizează detalii despre programele aflate în discuţie, concluziile exacte ale auditului sau sumele a căror plată se întrerupe.

CE reaminteşte că, potrivit procedurilor, există pentru fiecare program operaţional pentru o regiune sau pentru fiecare obiectiv naţional o autoritate de management. Autorităţile de management trebuie să aleagă şi să implementeze proiecte conform regulilor stabilite la începutul perioadei de finanţare, în cooperare cu CE şi doar pentru proiectele având o valoare totală (n.red. - valoarea totală reprezintă suma dintre contribuţia UE şi contribuţia naţională sau particulară obligatorie) de peste 50 de milioane de euro trebuie să ceară consimţământul prealabil al Comisiei.

Potrivit sursei citate, România poate utiliza în perioada 2007 – 2013 fonduri de 19,667 miliarde de euro din POR, cărora trebuie să li se adauge o contribuţie naţională obligatorie de 4 miliarde de euro.

"Până în prezent, din banii disponibili pentru România în Fondul de Coeziune – utilizat pentru proiectele mari de infrastructură şi mediu - 15,1% au fost plătiţi de Comisie. Din Fondul European de Dezvoltare Regională s-au plătit 13,6%, iar din Fondul Social European, pentru proiecte educaţionale şi sociale, s-au plătit proiecte în valoare de 14,2%", precizează Comisia în răspunsul transmis MEDIAFAX.

"Pentru toate cele trei fonduri la un loc, rata de absorbţie la nivelul UE este de 25,1 %. România se află potrivit acestor date sub media la nivel european, însă autorităţile române au promis că sunt sau că vor fi organizate structuri pentru îmbunătăţirea situaţiei", se mai arată în răspunsul citat, care precizează că cifrele transmise sunt cele mai recente, respectiv din data de 11 mai.

În ceea ce priveşte existenţa unor semnale privind probleme legate de autorităţile române şi utilizarea fondurilor din POR, CE subliniază că "trebuie făcută distincţie clară între greşeli şi fraude sau abateri deliberate".

"Multe greşeli sunt pur administrative sau determinate de o aplicare incorectă a regulilor UE privind achiziţiile publice a proiectelor mai mari. Frauda efectivă, reală, este foarte mică, reprezentând 0,2% din totalul cazurilor în care apar greşeli. UE nu va înceta însă niciodată să combată frauda, care din păcate se regăseste în fiecare stat membru fără a putea particulariza o ţară anume", mai spune Comisia.

CE precizează că regulile pentru aplicarea şi utilizarea fondurilor europene sunt şi rămân aceleaşi în toate statele membre. "CE împreună cu FMI, BM şi BEI sunt însă gata să pregătească oficialii români şi să-i asiste în procesul de gestionare a planificării proiectelor şi de lucru cu fondurile", explică CE.

Comisia reaminteşte că, începând din acest an, regulile privind aplicarea pentru fonduri europene s-au simplificat, "ceea ce nu va duce la o relaxare a auditului şi a controlului financiar, în avantajul tuturor statelor membre".

"Controale şi audituri au loc în toate statele membre, deoarece toate statele membre au acces la fonduri UE. Nu putem însă divulga când vor fi planificate anumite acţiuni de acest gen", conchide Comisia.

Ştire preluată de la : http://www.mediafax.ro/economic/ce-a-transmis-romaniei-la-26-mai-ca-va-intrerupe-platile-vizand-o-parte-a-proiectelor-din-cadrul-por-8307964/

 

Comments