Stiri‎ > ‎

CE cere independența institutelor naționale de statistică și a directorilor acestora

postat 18 apr. 2012, 00:37 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) solicită independența institutelor naționale de statistică și a directorilor acestora, potrivit unei propuneri care stabilește măsuri mai ferme de asigurare a calității și a credibilității statisticilor Uniunii Europene (UE).

Propunerea se axează pe două aspecte principale: (i) independența institutelor naționale de statistică și, în special, a directorilor acestor autorități; (ii) statele membre vor trebui să semneze „Angajamente privind fiabilitatea statisticilor”.

În primul rând, propunerea pune accentul pe independența institutelor naționale de statistică și, în special, a celor care conduc aceste autorități. Directorii trebuie să fie numiți exclusiv pe criterii profesionale (adică fără nicio motivație politică), în conformitate cu o procedură pe deplin transparentă, și trebuie să beneficieze de autonomie totală în activitatea lor.

Trebuie să fie independenți în luarea deciziilor cu privire la modul de elaborare, de producere și de difuzare a statisticilor, precum și în gestionarea institutelor de statistică. În acest context, cadrul juridic revizuit propus reiterează, de asemenea, independența Eurostat, ca organism central de coordonare și monitorizare a întregului Sistem Statistic European. În plus, Comisia va adopta, în cursul săptămânilor următoare, o decizie cu privire la Eurostat în care va confirma independența profesională a acestuia prin clarificarea  cadrului său instituțional, a rolului și a responsabilităților sale în cadrul Comisiei. Se subliniază, în egală măsură, responsabilitatea directorilor institutelor naționale de statistică, iar un raport anual asupra activităților statistice și a situației financiare ale fiecărui institut trebuie prezentat autorității naționale competente.

Un al doilea aspect important din propunere este faptul că statele membre vor trebui să semneze „Angajamentele privind fiabilitatea statisticilor”. Astfel, acestea se vor angaja la cel mai înalt nivel politic să respecte pe deplin Codul de bune practici al statisticilor europene pentru a proteja independența institutelor naționale de statistică și pentru a stabili cadrele naționale de asigurare a calității în domeniul statisticii. Aceste angajamente trebuie semnate de guvernele naționale și vor fi contrasemnate de Comisie. Comisia (Eurostat) va monitoriza respectarea acestor angajamente. 

În sfârșit, propunerea prevede o serie de dispoziții care prevăd un acces mai extins și mai sigur la datele administrative, în scopul producerii statisticilor europene.

CE a propus o revizuire a Regulamentului Uniunii Europene (UE) privind statisticile pentru a consolida și din punct de vedere juridic independența, fiabilitatea și calitatea statisticilor provenind din statele membre și compilate la nivelul UE.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments