Stiri‎ > ‎

CE: Femei-mentor pregătite să îndrume femeile antreprenoare la debutul afacerii

postat 15 nov. 2011, 06:14 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) a lansat, marți, o nouă rețea europeană de mentori pentru a promova spiritul antreprenorial în rândul femeilor prin schimbul de know-how și de experiență.

Femeile reprezintă doar 34,4% din lucrătorii care desfășoară o activitate independentă din Europa. Pentru a mări acest procent, femei de succes în afaceri vor ajuta femeile antreprenoare care au înființat o nouă întreprindere între doi și patru ani în urmă. Mentorii vor oferi acestor noi antreprenoare sfaturi concrete cu privire la modul în care să își conducă și să își dezvolte întreprinderile în această fază critică de început, și le vor ajuta, în plus, să acumuleze competențele interpersonale necesare și le vor îndruma. Rețeaua va acoperi 17 țări europene; vor participa 170 de mentori.

Mentorii se vor alege dintre antreprenoarele (sau antreprenorii) care au experiența personală de a deține și gestiona o IMM cu succes timp de cel puțin cinci ani și care conștientizează provocările specifice cu care se confruntă femeile antreprenoare și au pregătirea și dorința necesară pentru a își împărtăși cunoștințele și know-how-ul cu cele pe care le îndrumă pe bază de voluntariat (adică, fără remunerație), au disponibilitatea de a se întâlni cu regularitate cu ele pentru o perioadă de cel puțin un an și de a se angaja cu cel puțin două persoane îndrumate.

Mentorii se vor întâlni cu regularitate cu persoanele îndrumate și vor discuta cu ele aspecte curente, dar și strategice, ale managementului întreprinderilor persoanelor îndrumate, ajutându-le să cumuleze / obțină cunoștințele necesare, aptitudinile și încrederea/spiritul necesar. Pentru a se evita conflictele de interese, mentorii nu sunt autorizați să dețină niciun fel de interese economice în întreprinderile persoanelor îndrumate.

Rețeaua europeană de mentori pentru femeile antreprenori este una dintre acțiunile propuse în Revizuirea din 2011 a „Small Business Act” pentru Europa. Ea va acoperi 17 țări (Albania, Belgia, Cipru, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Muntenegru, Țările de Jos, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia și Regatul Unit).

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments