Stiri‎ > ‎

CE: Fonduri de 643 milioane de euro pentru sănătate și protecția consumatorilor, pentru perioada 2014-2020

postat 10 nov. 2011, 01:49 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) a adoptat noi programe în domeniul sănătății și al protecției consumatorilor, care vor beneficia de fonduri de 643 milioane euro, pentru perioada 2014-2020.

Aceste noi programe vor dispune de un buget de 446 milioane euro (pentru programul Sănătate pentru creştere) şi de 197 milioane euro (pentru programul privind protecţia consumatorilor). Ele se vor concentra asupra unui număr mai mic de acţiuni concrete care evidenţiază mai clar valoarea adăugată la nivelul UE.

Programul Sănătate pentru creştere urmăreşte să sprijine şi să completeze activităţile statelor membre care vizează realizarea următoarelor patru obiective: dezvoltarea unor sisteme de sănătate bazate pe inovaţie şi sustenabile; creşterea accesului cetăţenilor la o asistenţă medicală de o mai bună calitate şi mai sigură; promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor; protejarea cetăţenilor de ameninţările transfrontaliere la adresa sănătăţii.

Programul privind protecţia consumatorilor va sprijini în anii următori politica UE în domeniul protecţiei consumatorilor. Obiectivul lui este de a plasa consumatorii în centrul pieţei unice şi de a-i capacita decizional pentru a participa în mod activ la piaţă şi a o face să lucreze în beneficiul lor, în special prin: creşterea siguranţei produselor prin supravegherea eficientă a pieţei; îmbunătăţirea informării, educării şi conştientizării consumatorilor cu privire la drepturile lor; consolidarea drepturilor consumatorilor şi a măsurilor eficiente de reparaţie, în special prin soluţionarea alternativă a litigiilor; intensificarea măsurilor de asigurare a respectării transfrontaliere a drepturilor.

Noile programe privind sănătatea şi protecţia consumatorilor sunt o parte a priorităţilor financiare ale UE pentru perioada 2014 – 2020 (cadrul financiar multianual al UE), care au fost anunţate de Comisia Europeană în luna iunie.

În continuare, aceste propuneri vor fi discutate de Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri, în vederea adoptării lor până la sfârşitul anului 2013, pentru a permite lansarea noilor programe privind sănătatea şi consumatorii în 2014. Negocierile privind cadrul financiar multianual pentru întregul buget al UE vor continua în paralel.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments