Stiri‎ > ‎

CE lansează o campanie care vizează implicarea mai multor femei în domeniul științei și al inovării

postat 21 iun. 2012, 05:02 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) a lansat o campanie al cărei scop este să stimuleze interesul mai multor tinere pentru domeniul științific și să convingă mai multe femei să își facă din cercetare o carieră, în condițiile în care Uniunea Europeană are nevoie de circa un milion de noi cercetători până în 2020.

Femeile reprezintă peste jumătate din numărul studenților din UE și 45% dintre persoanele care obțin doctorate, însă numai o treime din numărul cercetătorilor de carieră. De asemenea, femeile cu titlul de doctor reprezintă o minoritate în domenii ca ingineria sau industria. Campania se va desfășura pe parcursul a trei ani; într-o primă etapă, ea își propune să stârnească interesul adolescentelor pentru studiul științelor, al tehnologiei, al ingineriei și al matematicii. Ulterior, accentul se va deplasa, la modul mai general, către studente, care vor fi încurajate să se îndrepte către o carieră în cercetare.

De obicei, tinerii iau decizii fundamentale cu privire la carieră între 13 și 17 ani. În această perioadă din viața școlară, ei se apropie sau, dimpotrivă, se îndepărtează de materiile exacte. Din acest motiv, prima parte a campaniei se va adresa adolescentelor din licee, sub sloganul „Science: it's a girl thing”. Într-o a doua etapă, scopul campaniei va fi să încurajeze studentele să se dedice unei cariere științifice.

Campania va repune în discuție stereotipuri legate de știință și le va demonstra tinerelor și femeilor în general că acest domeniu poate fi plăcut și poate oferi numeroase oportunități. Campania va combate o serie de idei învechite legate de cariera unui om de știință și va ilustra legătura dintre activitățile actuale de cercetare și nevoile societății. Cercetarea și inovarea sunt elemente esențiale care contribuie la identificarea unor soluții concrete pentru probleme aflate la ordinea zilei, cum ar fi securitatea alimentară și energetică, protecția mediului și schimbările climatice sau îngrijirea sănătății. Mai multe femei care lucrează deja în domeniul cercetării vor fi prezentate drept modele de urmat prin intermediul presei și al unor evenimente și ateliere speciale.

Campania se va derula în 2012 și 2013 în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În 2012, primele evenimente vor avea loc în șase țări: Austria, Belgia, Germania, Italia, Țările de Jos și Polonia. Campania se lansează în paralel cu programul Orizont 2020, propus de Comisia Europeană cu scopul de a crește finanțarea UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2014-2020 la 80 de miliarde EUR, comparativ cu fondurile de 55 de miliarde EUR disponibile în cadrul actualei alocări bugetare pe șapte ani.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei

Comments