Stiri‎ > ‎

CE prezintă rapoartele pe justiţie din cadrul MCV pentru România şi Bulgaria

postat 17 iul. 2012, 23:11 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) prezintă, miercuri după-amiază, la Bruxelles, rapoartele privind reforma justiţiei şi lupta contra corupţiei în România şi Bulgaria, documente elaborate în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV).

Raportul CE de miercuri va fi unul cuprinzător, care va include o analiză detaliată a rezultatelor obţinute de România în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cei cinci ani trecuţi de la intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Potrivit proiectului de raport pentru ţara noastră, care va fi supus adoptării de către Colegiul comisarilor miercuri dimineaţă, Comisia consideră că în viitor România va putea atinge obiectivele din cadrul MCV dacă menţine direcţia şi accelerează punerea în aplicare a reformelor. Conform documentului, autorităţile române trebuie să demonstreze în special că procesul de reformă ireversibil este viguros în România şi că intervenţia externă a MCV nu mai este necesară.

Date fiind actualele circumstanţe, Comisia ar urma să adopte un raport suplimentar în cadrul MCV pentru România până la finalul acestui an. În acest raport, se va analiza dacă îngrijorările exprimate cu privire la statul de drept şi independenţa sistemului judiciar au fost soluţionate, iar controalele şi echilibrele democratice au fost restabilite. Comisia va monitoriza progresele atent, cu misiuni periodice, dar şi printr-un dialog frecvent cu autorităţile române şi cu alte state membre - adaugă proiectul citat.

În cadrul MCV, introdus la aderarea României şi a Bulgariei la UE în ianuarie 2007, Comisia Europeană adoptă în fiecare an câte două rapoarte privind progresele în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în cele două ţări. Raportul CE din luna februarie are un caracter pur tehnic, iar cel din iulie conţine şi aprecieri politice.

Ştire preluată de la: Agerpres

Comments