Stiri‎ > ‎

CE solicită opinii privind diminuarea utilizării pungilor de plastic

postat 18 mai 2011, 05:15 de Contact Eurocentrica

Comisia Europeană solicită publicului opinii despre cele mai bune modalităţi de a diminua utilizarea pungilor din plastic pentru transportul mărfurilor. Comisia întreabă dacă facturarea şi impozitarea lor ar avea efect sau ar fi de preferat alte opţiuni, precum interzicerea la nivelul UE a acestor pungi. De asemenea, sunt solicitate opinii în legătură cu creşterea gradului de vizibilitate a ambalajelor biodegradabile şi cu introducerea unor cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte biodegradabilitatea acestora. Consultarea are loc pe internet şi se desfăşoară până în luna august 2011.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Cu cincizeci de ani în urmă aproape că nu auzise nimeni de pungile de plastic de unică folosinţă acum le folosim câteva minute, după care ne poluează mediul zeci de ani. Totuşi, atitudinile sociale evoluează şi există o dorinţă generalizată de schimbare. De aceea analizăm toate opţiunile, inclusiv interzicerea la nivel european a pungilor din plastic pentru transport. Avem nevoie de punctele de vedere ale cât mai multor oameni cu putinţă pentru a ne completa analizele ştiinţifice şi pentru a stimula politica în această chestiune care ne sufocă mediul.”

În fiecare an, un cetăţean european obişnuit consumă aproximativ 500 de pungi din plastic pentru transport, cea mai mare parte fiind folosite o singură dată. Volumul total al pungilor din plastic pentru transport produse în Europa în 2008 a fost de 3,4 milioane de tone, echivalentul greutăţii a peste 2 milioane de autoturisme. Greutatea mică şi dimensiunile reduse ale pungilor de plastic fac ca acestea să eludeze adeseori sistemul de gestionare a deşeurilor, ajungând în mediul marin, şi pot trece sute de ani până când pungile sfârşesc prin a se descompune.

Deşi unele state membre au intervenit deja în sensul reducerii utilizării pungilor de plastic pentru transport prin măsuri legate de preţuri, prin încheierea de acorduri cu sectorul comerţului cu amănuntul şi prin interzicerea anumitor tipuri de pungi, la nivelul UE nu există măsuri specifice. În martie 2011, miniştrii mediului din UE au discutat impactul pe care îl au pungile de plastic pentru transport asupra mediului, iar problemele ridicate de aceştia au arătat că este nevoie de o acţiune eficace din partea UE.

Sursa:  http://ec.europa.eu/romania/news/180511_pungi_plastic_ro.htm

Comments