Stiri‎ > ‎

CE: Ţările candidate ştiu că o condiţie pentru aderare este soluţionarea problemelor cu vecinii

postat 21 mar. 2012, 07:02 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană nu a comentat, miercuri, recentele declaraţii ale şefului diplomaţiei române privind ''o zonă în litigiu'' între România şi Bulgaria privind frontiera maritimă, dar a precizat că, de principiu, problemele deosebite dintre ţări candidate (cum au fost România şi Bulgaria până la 1 ianuarie 2007) trebuie soluţionate înainte de aderare.

''Ca o chestiune de principiu, toate statele candidate la aderare, ştiu foarte bine că una dintre condiţii este că trebuie să îşi rezolve toate problemele deosebite cu vecinii, iar reconcilierea este o parte importantă a procesului de aderare'', a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al comisarului european pentru extindere Stefan Fule.

Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu a declarat marţi seara, într-o emisiune la Digi 24, că "există o zonă în litigiu" între România şi Bulgaria în ceea ce priveşte frontiera de stat. "Există o zonă în litigiu (cu Bulgaria - n.r.) în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială dintre cele două state. Este drept, este vorba de 17 km pătraţi, nu de foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, cu interese comune pe foarte multe domenii, nu văd de ce, foarte rapid, aceste lucruri nu pot fi rezolvate", a spus Cristian Diaconescu.

El a susţinut că acest subiect există de mult timp şi a subliniat că România nu a intrat "într-o etapă revendicativă". "Cu Bulgaria, da. Aşa cum am avut negocieri cu Ucraina, şi cu Bulgaria sunt câteva aspecte nesoluţionate pe care o să le punem în discuţie - vă spun cât se poate de formal dacă vreţi - cu partenerii noştri. Vreau să vă spun că nu am intrat noi, România, într-o etapă revendicativă oarecum de neînţeles. Pur şi simplu sunt teme care au rămas nesoluţionate de foarte mult timp, marea lor majoritate de natură politico-juridică, pe care dorim să le rezolvăm în baza raporturilor de bună vecinătate cu toate aceste state. Nu trebuie nimeni să se supere, nu trebuie nimeni să se enerveze pentru că sunt domenii de interes naţional pentru ambele state şi care la un moment dat ar trebui totuşi să fie rezolvate pentru că iată, apar, să spunem, probleme de exploatare, de concesiune", a afirmat ministrul de externe.

Diaconescu a precizat că astfel de probleme trebuie rezolvate şi a arătat că vor fi purtate discuţii la nivel de experţi cu partea bulgară, într-un cadru care va fi agreat la nivel bilateral. "Într-o Europă civilizată, problemele lăsate din punct de vedere juridic, mai ales când se referă la minorităţi, teritorii, aspecte de frontieră, nu fac onoare statelor respective şi mi se pare normal să le rezolvăm", a spus ministrul, care a menţionat că trebuie discutată şi situaţia minorităţii române din Bulgaria.

Știre preluată de la: Agerpres

Comments