Stiri‎ > ‎

Chaterine Ashton va desfășura marți o vizită în Republica Moldova

postat 9 iul. 2013, 02:22 de Contact Eurocentrica
Chaterine Ashton, vicepreședinta CE, se va întâlni astăzi, la Chișinău cu premierul Iurie Leancă și ministrul de Externe Natalia Gherman. Conform aceleiași surse, Lady Ashton se va întâlni cu președintele Nicolae Timofti, dar și cu președintele Parlamentului – Igor Coman și lideri ai partidelor politice.

„Republica Moldova și-a demonstrat angajamentul în a coopera cu Uniunea Europeană, iar la Chișinău voi sublinia asupra angajamentului nostru reciproc privind asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova cu UE. Voi sublinia, totodată, atât asupra susținerii de către UE a reformelor politice și economice curente din Republica Moldova, cât și asupra unor provocări cu care se confruntă, ca stabilizarea instituțiilor democratice, lupta împotriva corupției și îndreptarea spre o soluționare a conflictului transnistrean”, a afirmat vicepreședinta CE înaintea acestei vizite.

Uniunea Europeană și Republica Moldova au încheiat tratativele unui Acord de Asociere, inclusiv asupra unei Zone de liber-schimb aprofundate și cuprinzătoare, ce urmează a fi demarat în cadrul summitului din Vilnius (Lituania) al Parteneriatului Estic, în noiembrie 2013.

 Sursa: Mediafax

Comments