Stiri‎ > ‎

Comisia Europeană dezminte informațiile conform cărora ar vrea să amâne aderarea Bulgariei la Schengen

postat 16 iul. 2013, 03:58 de Mihai Delea
Comisia Europeană a respins vehement informațiile din presa sofiotă conform cărora urmează să recomande amânarea aderării Bulgariei la spațiul Schengen, scrie Standard, cotidian sofiot.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a comunicat luni pentru postul național de radio din Bulgaria că raportul verbal privind Bulgaria, în cadrul procedurii Mecanismului de Cooperare și Verificare, care urmează a fi prezentat la 18 iulie, alături cu cel privind România, va cuprinde doar fapte, nu și concluzii politice.

Grey a evidențiat că CE nu face legătură între MCV și aderarea celor două țări la Schengen, iar raportul nu va face nicio referire la subiectul din urmă. Tot el a mai spus că informațiile publicate luni de un ziar bulgăresc sunt departe de adevăr.

Economistul american Steve Hanke a sfătuit guvernul premierului Plamen Oreşarski să se străduiască în vederea reducerii corupției, scrie Sega. „Cel mai important este să se reducă administrația publică pentru că de acolo vine corupția. Oamenii protestează deoarece corupția este prea mare. Ei nu au speranțe mari, nici așteptări mari”, a susținut  economistul în discursul său la care a luat parte și premierul Plamen Oreşarski.

Comments