Stiri‎ > ‎

Comisia Europeană va cere miercuri un control mai strict al bugetelor ţărilor din zona euro

postat 21 nov. 2011, 00:44 de Contact Eurocentrica
Comisia Europeană (CE) va propune miercuri un control şi o monitorizare mult mai strictă a bugetelor ţărilor din zona euro, care dacă vor funcţiona ar putea permite în câţiva ani înfiinţarea obligaţiunilor comune, a declarat un oficial din regiune.

Executivul UE va propune două reglementări menite să consolideze guvernanţa economică a zonei euro, într-o încercare de calmare a temerilor legate de sustenabilitatea proiectului monedei unice. CE va prezenta totodată un studiu cu trei opţiuni privind crearea unor obligaţiuni comune pentru cele 17 ţări care folosesc moneda unică, dar fără concluzii sau sugestii referitoare la cea mai bună soluţie.

Prima reglementare propusă de Comisie se referă la posibilitatea obţinerii de împrumuturi de urgenţă din fondurile de salvare ale zonei euro, actuale sau viitoare, dar cu condiţia acceptării în prealabil a monitorizării economiei de către CE.

Oficialul a spus că monitorizarea va fi chiar mai extinsă decât în cazul Greciei, Portugaliei şi Irlandei, ţări care au primit ajutor financiar de urgenţă.

"Dacă un stat este pus sub această supraveghere sporită, din cauza riscului de a cere un program de sprijin, atunci prezenţa reprezentanţilor Comisiei ar fi aproape permanentă", a arătat sursa.

În cazul în care o ţară va refuza supravegherea, atunci nu va avea dreptul la asistenţă prin Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF), care va deveni Mecanismul European de Stabilitate de la jumătatea lui 2013.

A doua reglementare va da Comisiei dreptul să analizeze proiectele de buget ale ţărilor din zona euro, să facă sugestii pentru schimbări, sau chiar să ceară un nou proiect de buget, dacă cel prezentat nu respectă criteriile convenite. Proiectele de buget trebuie să fie înaintate CE până la jumătatea lunii octombrie, potrivit recomandărilor convenite de liderii UE în iunie. Dacă va fi necesar, oficialii CE vor participa la dezbaterile din Parlamentele naţionale, pentru a-şi explica obiecţiile.

Aceste prerogative sporite ale Comisiei nu necesită modificarea tratatului UE, întrucât documentul prevede că politica economică din UE este o problemă de interes comun. Dacă un Parlament naţional, care are ultimul cuvânt în privinţa bugetului, respinge sugestiile CE, Executivul UE poate începe proceduri disciplinare împotriva ţării respective.

Comisia va propune totodată ca proiectele de buget ale ţărilor din zona euro să fie construite în baza estimărilor unei instituţii independente şi nu ale unei agenţii guvernamentale.

"Poate fi Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, un organism independent, nu contează, atâta timp cât nu este o autoritate guvernamentală", a arătat oficialul.

Pentru creşterea disciplinei bugetare, CE va propune ca în legislaţiile naţionale să fie incluse reguli bugetare numerice, inclusiv bugetul echilibrat, de preferat în Constituţie.

Propunerile se apropie de cererile Germaniei şi Olandei.

Dacă aceste propuneri vor fi acceptate şi vor conduce la un control îmbunătăţit asupra bugetelor din zona euro, zona euro ar putea emite obligaţiuni comune, a spus oficialul, referindu-se la un studiu al Comisiei privind "obligaţiunile de stabilitate".

"Dacă totul va merge bine, vor avea loc emisiuni de obligaţiuni comune", a adăugat el.

Accesul la aceste obligaţiuni este deschis tuturor celor 17 state din regiune, nu doar celor care au rating "AAA", de exemplu.

Nu este clar cine ar putea emite astfel de obligaţiuni comune, dar sursa a spus că ar putea fi înfiinţat un birou de management al datoriilor, ataşat Comisiei.

Prima opţiune este emiterea de obligaţiuni cu garanţii comune.

A doua opţiune este emiterea de obligaţiuni comune până la o anumită limită, precum pragul de 60% din PIB în cazul datoriilor inclus în tratatul UE, dincolo de care statele ar răspunde singure de datoriile lor.

A treia variantă ar fi ca crearea unor euroobligaţiuni care să înlocuiască numai parţial obligaţiunile naţionale, iar fiecare ţară trebuie să vină cu garanţii pentru respectivele datorii.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments