Stiri‎ > ‎

Mediu: Fonduri de 34,8 milioane de euro pentru a aduce pe piață soluții ecologice

postat 8 mai 2012, 23:29 de Contact Eurocentrica   [ actualizat la 8 mai 2012, 23:35 de Raluca Oanta ]
Comisia Europeană (CE) a lansat, în data de 8 mai, cu ocazia Zilei de Informare privind Eco-inovarea, un apel de propuneri, în valoare de 34,8 milioane de euro, pentru proiecte de eco-inovare.

Întreprinderile și antreprenorii din întreaga Europă pot depune cereri de finanțare având ca scop să favorizeze aducerea pe piață a unor proiecte de mediu inovatoare. Apelul de propuneri este deschis pentru produsele, tehnicile, serviciile și procesele eco-inovatoare care au scopul de a preveni sau de a reduce impactul asupra mediului sau care contribuie la utilizarea optimă a resurselor. 

Depunerea de propuneri este posibilă până la data de 6 septembrie 2012; aproximativ 50 de proiecte urmează a fi selectate pentru finanțare.

Apelul de propuneri de anul acesta cuprinde cinci domenii prioritare:

  • reciclarea materialelor;
  • apa;
  • materialele de construcții durabile;
  • afacerile ecologice;
  • sectorul alimentelor și băuturilor.

El se adresează în special IMM-urilor care au dezvoltat un produs, proces sau serviciu ecologic inovator care nu reușește să se poziționeze pe piață. Prin apel se oferă cofinanțare pentru acoperirea a maximum 50% din costul proiectului și se preconizează că el va putea sprijini aproximativ 50 de proiecte noi în acest an.

În prezent urmează să fie lansate aproximativ 50 de proiecte din cadrul apelului de anul trecut și peste 140 de proiecte sunt deja în curs de desfășurare. Printre proiectele actuale se numără, de exemplu, transformarea în plăci de ceramică a aparatelor TV uzate, noi mecanisme de sortare a deșeurilor, ambalaje ecologice inovatoare pentru lapte și o nouă tehnică de reciclare a materialelor textile.

Eco-inovarea este finanțată prin Programul pentru Competitivitate și Inovare (CIP) și dispune de un buget de aproximativ 200 milioane de euro pentru perioada 2008‑2013. El sprijină produsele, demonstrate din punct de vedere tehnologic, care ajută la o mai bună utilizare a resurselor naturale ale Europei. Eco-inovarea reprezintă una dintre componentele ecologice ale CIP și contribuie la Planul de Acțiune privind Eco-inovarea (EcoAP). Programul este gestionat de Agenția Executivă pentru Competitivitate și Inovare (EACI).

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments