Stiri‎ > ‎

Consultant fonduri europene: Beneficiarii ar trebui să aleagă dacă TVA în proiectele europene este o cheltuială eligibilă sau nu

postat 11 nov. 2011, 03:27 de Contact Eurocentrica   [ actualizat la 11 nov. 2011, 03:40 ]
Propunerea privind TVA deductibil în proiectele europene este în avantajul autorităților statului, dar ar putea ajuta și beneficiarii privați, în anumite condiții, cum ar fi posibilitatea acestora din urmă de a opta pentru această variantă, a declarat, la TVR INFO, Marian Stoian, consultant fonduri europene.

Potrivit lui Marian Stoian, dacă TVA devine o cheltuială eligibilă, această măsură ar putea ajuta firmele aflate la început de drum. Totuși, varianta ideală ar fi ca beneficiarii să opteze pentru această variantă.

În ceea ce privește impactul acestei măsuri asupra proiectelor aflate în derulate, Marian Stoian consideră că eliminarea unor contracte deja încheiate este imposibilă.

„Ar fi un semnal extrem de trist dacă statul ar rezilia contractele unilateral. Eliminarea unor contracte încheiate este imposibilă, iar o astfel de măsură nu cred că ar fi permisă nici de către Comisia Europeană”, a delarat, vineri, la TVR INFO, Marian Stoian.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a anunțat că taxa pe valoarea adăugată aferentă proiectelor finanţate din fonduri structurale şi de coeziune va deveni cheltuială eligibilă şi va fi suportată din fonduri comunitare, începând cu 1 ianuarie 2012.

“Hotărârea are în vedere două obiective: pe de-o parte, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare prin faptul că TVA devine eligibilă, deci poate fi suportată din fondurile comunitare. Pe de altă parte, are un efect pozitiv asupra beneficiarilor care astfel vor putea să-şi deducă această cheltuială, care va fi suportată din fonduri UE”, a afirmat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

El a precizat că noile prevederi vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012. În termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei Hotărâri, vor fi emise instrucţiuni  de aplicare la nivelul autorităţilor de management.

Ministrul Leonard Orban a menţionat că vor fi permise unele exceptări de la aplicarea noii reglementări, bazate pe analizele efectuate de fiecare dintre autorităţile care gestionează fonduri comunitare. Ministrul a explicat că în momentul în care TVA-ul devine eligibilă, vor putea fi finanţate mai puţine proiecte din fonduri comunitare.

Comments