Stiri‎ > ‎

Dan Gherghelaș: România este exact țara unde introducerea unor plafoane de subvenție pentru marile exploatații agricole este cel mai necesar a fi aplicată

postat 16 nov. 2011, 05:15 de Raluca Oanta   [ actualizat la 16 nov. 2011, 06:51 ]
Comisia Europeană (CE) a anunțat, recent, prin vocea comisarului pentru agricultură, Dacian Cioloș, proiectul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC). De la plafonarea subvențiilor europene, la dublarea bugetului acordat cercetării sau la acordarea unor plăți forfetare pentru micii fermieri- toate aceste măsuri vor afecta în mod direct și agricultura din România, în perioada 2014-2020. Cât de importante sunt aceste măsuri și, mai ales, cât sunt de potrivite specificului agriculturii noastre, am încercat să aflăm de la fostul director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), Dan Gherghelaș.

 

  • „România este exact țara unde introducerea unor plafoane de subveție pentru marile exploatații este cel mai necesar a fi aplicata”;
  • „Într-o transpunere grafică, cifrele par a indica un fel de clepsidră, cu dimensiunea îngustă exact în zona fermelor comerciale mici și medii, acolo unde ar fi trebuit să fie baza unei economii rurale sănatoase”;
  • „Principala problemă legată de „măsurile de înverzire” constă în dificultatea implementării controalelor și, implicit, în eficiența alocarii resurselor”;
  • „Schema simplificată de plată se va aplica unor suprafețe mici de până la 5 ha, care reprezintă circa 80% din numărul exploatațiilor din România. Aceasta ar reprezenta un câștig considerabil sub aspectul cheltuielilor administrative, precum și din perspectiva ratelor de eroare la controalele clasice”.

 

Plafonarea subvenției la 300.000 de euro pentru un fermier

Eurocentrica: Domnule Dan Gherghelaș, la începutul lunii octombrie, Comisia a prezentat un proiect de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC). Vă rugăm să comentați principalele măsuri prezentate în acest proiect de reformă și vă propunem să începem cu plafonarea subvenției la 300.000 de euro pentru un fermier.

Dan Gherghelaș: Este, în opinia mea, o măsură binevenită, atâta timp cît sumele astfel „economisite” vor fi realocate și utilizate în mod eficient în cadrul pilonului II al PAC. Statisticile agricole pentru România relevă perpetuarea unor inegalități flagrante la nivelul resurselor funciare și materialelor utilizate de către fermieri, inegalitate care are tendința de a se accentua pe fondul pauperizării continue a clasei de mici proprietari de terenuri, în paralel cu acumularea de capital în cadrul marilor companii agricole. Exploatațiile de, să zicem, peste 800 – 1.000 de hectare se pot susține operațional și financiar chiar și în afara subvențiilor de la stat, în condiții normale de profitabilitate, aceasta mai ales în contextul actualei „crize” alimentare, obiectivă sau mai puțin, pe fondul creșterii prețurilor mondiale la produsele agro-alimentare de baza.

Dacă am analiza puțin cifrele medii de bilanț ale unei societăți agricole de dimensiuni mari (iar cand zic „mari” mă refer la peste 500 – 1.000 ha, raportându-mă la standardele europene, cu dimensiuni medii ale exploatațiilor în jur de 40 ha), vom observa ca subvenția anuală reprezintă profit curat, de cele mai multe ori peste profitul „normal” obținut într-un an agricol mediu – aceasta daca toate societățile agricole ar opera contabil toate veniturile obținute. Care ar fi distorsiunile mediului concurențial, daca s-ar păstra actualul sistem de subvenții? Pe de o parte, aș înclina să văd un interes relativ scăzut pentru introducerea inovației tehnologice în agricultură în vederea reducerii/ optimizării costurilor din partea marilor fermieri. Pe de alta parte, excesul de lichiditate actionează ca vector în achiziționarea continuă de teren agricol pentru extinderea proprietăților, astfel ajungând ca România să aibă adevărați coloși agro-industriali, după toate standardele, cu zeci de mii de hectare în proprietate. Concentrarea economică nu este un fenomen negativ în sine, dacă ea nu s-ar face în detrimentul celorlalte categorii de locuitori ai spațiului rural, deposedați de mijloacele elementare de producție, aceasta pentru că marile exploatații agricole în continuă dezvoltare nu pot sa absoarbă decât într-o mică măsura forța de muncă eliberată din zona de agricultură de subzistență.

Cu excepția unor idei politice de sorginte liberală, susținute de unele măsuri legislative adecvate, dar incomplete, în anii 2005 – 2006, pot să afirm că niciun guvern autohton nu a definit în practică obiective privind dimensiunile și tipul exploatațiilor agricole, respectiv categoriile de fermieri cărora să le fie adresate cu predilecție scheme publice de sprijin. Evoluția a fost una „naturală”, care a condus la statistici unice în Europa: peste 90% din fermieri dețin sub zece hectare de teren, reprezentând sub o treime din suprafața agricolă totală; circa 6% au proprietăți între 10 si 100 ha, reprezentând puțin peste 15% din suprafața agricolă, iar cu puțin peste un procent dintre fermieri dețin peste 50% din aceasta, cu ferme din categoria celor peste 100 hectare. Într-o transpunere grafică, cifrele par a indica un fel de clepsidră, cu dimensiunea îngustă exact în zona fermelor comerciale mici și medii, acolo unde ar fi trebuit sa fie baza unei economii rurale sănătoase.

Având în vedere argumentele de mai sus, consider ca în viitorul cadru de reglementare al PAC, România este exact țara unde introducerea unor plafoane de subvenție pentru marile exploatații este cel mai necesar a fi aplicată. Aceasta, evident, dacă vor fi aplicate măsuri eficiente de realocare a resurselor către segmentul fermelor mici și mijlocii. În plus, un aspect foarte important evidențiat în documentele de programare pentru viitoarea perspectivă financiară, vor trebui identificate și aplicate programe în sprijinul dezvoltării formelor asociative în toate sectoarele, asa cum exista în prezent în cadrul sectorului de legume – fructe.

Acordarea unor plăți forfetare, de 500-1000 euro anual, pentru micii fermieri

Eurocentrica: Vorbeați despre realocarea resurselor către fermele mici, în contextul în care acestea dețin o pondere considerabilă din numărul total al exploatațiilor agricole. În acest context, considerați că este utilă propunerea privind acordarea unor plăți forfetare pentru micii fermieri?

DG: Da, în măsura în care schema simplificată de plată se va aplica unor suprafețe mici de până la 5 ha, care reprezintă circa 80% din numărul exploatațiilor din România. Aceasta ar reprezenta un câștig considerabil, sub aspectul cheltuielilor administrative, precum și din perspectiva ratelor de eroare la controalele clasice.

Acordarea a 30 % din plățile directe pentru „bune practici” (diversificarea culturilor, menținerea pășunilor permanente, protejarea rezervoarelor ecologice și a peisajelor)

Eurocentrica: Am văzut că și în noua PAC se urmărește încurajarea „bunelor practici” și chiar se dorește acordarea a 30 % din plățile directe în această direcție. Totuși, mai multe voci au contestat această propunere

DG: Acest obiectiv este unul care tinde să devină tradițional pentru PAC, în acest sens Europa rămânând lider mondial în promovarea bunelor practici agricole și de mediu, așa cum se afirma și în domeniul promovării surselor de energie regenerabile. Principala problemă legată de „măsurile de înverzire” constă în dificultatea implementării controalelor și, implicit, în eficiența alocării resurselor. Alte voci europene fac referire la aplicabilitatea inechitabilă a acestor măsuri între statele membre din cauza diferențelor de climă și formă geografică. În opinia mea, o certitudine rămâne în faptul că aceste măsuri trebuie să continue, cu o extindere graduală a obligativității aplicării lor.

Crearea unui nou ajutor pentru instalare de care să poată beneficia, în timpul primilor cinci ani ai proiectului lor, fermierii care nu au împlinit 40 de ani.

Eurocentrica: Alături de fragmentare terenurilor, agricultura noatră se mai confruntă și cu îmbătrânirea populației din mediul rural. Așadar, acordarea unui nou sprijin financiar pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, pare o măsură de salutat pentru agricultura din România.

DG: Din nou, obiectivul nu prezintă un element de noutate pentru noua perspectiva PAC și urmărește o intinerire a clasei antreprenoriale din sector, fiind mai aplicabil României decât multor alte state membre UE, aici, unde ne confruntăm cu o îmbătrânire continuă a populației din mediul rural.

Măsura se aplică în Romania înca din 2009, iar unele dintre concluzii ar putea fi urmatoarele: fiind vorba de o schemă simplificată de accesare și plată a fondurilor, solicitările depășesc resursele alocate, creând premisele unei bune absorbții pe programul comunitar. În schimb, majoritatea contractelor de finanțare nu țintesc exact categoriile de potențiali beneficiari avute în obiectiv, ci mai degraba vin ca o supra-compensare pentru ferme deja existente, prin interpuși până în 40 de ani. Dar aici este mai degrabă o chestiune de procedură și voință internă, în contextul generos al viitoarelor regulamente comunitare.

Dublarea bugetului alocat cercetării și inovării agronomice și găsirea unor soluții pentru ca rezultatele cercetării să se traducă în practică

Eurocentrica: Nu în ultimul rând, proiectul privind reforma PAC propune dublarea bugetului alocat cercetării și inovării agronomice. Considerați că această direcționare a fondurilor europene este una eficienta?

DG: Susținerea cercetarii stiintifice de profil a fost, daca vreți, unul dintre obiectivele frecvent enunțate în diferitele programe de guvernare, dar în permanență rămase fără soluții practice; fie din lipsa resurselor bugetare, fie din interese economice vizând zestrea patrimonială a institutelor de cercetare, fie, pur și simplu, din lipsa de interes a factorilor de decizie materializată în lipsa de inițiative legislative care să faciliteze accesul la piața liberă al unor astfel de instituții. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, nu am cunoștință de institute care să fi descoperit rețete manageriale de succes și care să le conducă la autonomie financiară și dezvoltare.

Așadar, obiectivul Uniunii Europene este unul foarte generos și, din nou, mai aplicabil ca oricând în cazul României. Obiectivul are o componență, mai practică, și anume formarea profesională agricolă și legarea continuă a fermierului de progresul tehnologic în planul accesului la informații. În al doilea rând, ar da o gura de oxigen financiar entităților noastre muribunde, altă dată fala agriculturii socialiste. Identific aici însa o problemă de aplicabilitate și utilitate economică. În contextul actual, în care cercetarea științifică și extensia sunt cvasimonopolizate de către câteva mari corporații internaționale, cu un avans tehnologic consistent, a căror politică urmărește a produce captivitate comercială fermierilor de pe piețele în care acționează (și nu este numai cazul României), sunt de mare interes mecanismele de implementare pe care Comisia Europeană le are în vedere pentru eficienta alocare a resurselor financiare.

 

Comments