Stiri‎ > ‎

Eurobarometru: 5% dintre tinerii europeni declară că au consumat droguri sintetice

postat 12 iul. 2011, 01:05 de Contact Eurocentrica
Potrivit unui sondaj Eurobarometru, 5% dintre tinerii europeni au declarat că au consumat noile substanţe care imită efectele unor droguri ilegale, iar procentul cel mai mare se înregistrează în Irlanda (16%), urmată de Polonia (9%), Letonia (9%), Marea Britanie (8%) şi Luxemburg (7%).

Sondajul Eurobarometru arată că, în toate cele 27 de state membre ale UE, marea majoritate a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani sunt pentru interzicerea acestor substanţe. 

Potrivit sondajului, pentru 5% dintre respondenţii care au recunoscut că au utilizat droguri sintetice, sursele principale prin intermediul cărora şi-au procurat drogurile au fost prietenii (54%), contactele pe care şi le-au făcut la petreceri sau în cluburi (37%), magazinele specializate (33%) sau internetul (7%).

Totodată, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat luni, este necesar să se adopte măsuri mai stricte în Uniunea Europeană pentru a soluţiona problema din ce în ce mai serioasă pe care o reprezintă intrarea pe piaţă a unor noi droguri sintetice.

Raportul a constatat că noile substanţe psihoactive devin disponibile pe scară largă în Europa într-un ritm fără precedent. S-au raportat 115 noi substanţe de acest tip din 2005 până în prezent. În 2010, s-a raportat un număr record de 41 de droguri noi, faţă de 24 în 2009 şi 13 în 2008. Acestea includeau o substanţă pe bază de plante, derivaţi sintetici ai unor droguri clasice şi aşa-numitele „droguri de sinteză” („designer drugs”). 

Aceste droguri, care pot fi la fel de periculoase ca şi substanţele interzise, sunt vândute adesea prin intermediul internetului şi în magazine specializate.

Raportul evaluează normele actuale ale UE privind combaterea noilor droguri psihoactive. Comisia intenţionează să consolideze aceste norme pentru a preveni comercializarea liberă a unor astfel de substanţe periculoase. Comisia va prezenta în toamnă o serie de opţiuni în această privinţă.

Sursa: http://ec.europa.eu/romania/news/110711_eb_consum_droguri_ro.htm

Comments