Stiri‎ > ‎

Eurostat: UE a evitat intrarea în recesiune în primul trimestru din 2012

postat 6 iun. 2012, 02:57 de Contact Eurocentrica
Atât zona euro cât şi Uniunea Europeană în ansamblu au evitat intrarea în recesiune, în ambele cazuri Produsul Intern Brut a înregistrat, în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, o creştere economică zero, după o scădere de 0,3% în ultimele trei luni ale anului trecut, conform unei estimări revizuite publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În cazul României, Eurostat estimează că PIB-ul a scăzut cu doar 0,1% în primul trimestru din 2012, comparativ cu precedentele trei luni, dar a crescut cu 0,8% în ritm anual.

Aceste cifre ascund o serie de diferenţe semnificative în rândul statelor membre. În timp ce Letonia a înregistrat o creştere economică de 1% în T1 2012 comparativ cu T4 2011, Cehia a înregistrat o contracţie de 1%. România şi Portugalia au înregistrat cea mai mică contracţie trimestrială a PIB, minus 0,1%.

Comparativ, SUA au înregistrat în primul trimestru din 2012 o creştere economică de 0,5%, după un avans de 0,7% în ultimele trei luni ale anului trecut, iar PIB-ul Japoniei a înregistrat un avans de 1%, după ce în trimestrul patru din 2011 a rămas stabil.

Comparativ cu perioda similară a anului trecut, PIB a scăzut cu 0,1% în zona euro şi a crescut cu 0,1% în UE, după ce în trimestrul patru al anului trecut PIB a crescut cu 0,7% în zona euro şi cu 0,8% în UE. În acest caz, Letonia a înregistrat cea mai mare creştere economică din rândul statelor membre (5,5%), fiind urmată de Lituania (4,4%), Estonia (4%) şi Polonia (3,8%), la polul opus fiind Grecia cu o contracţie de 6,2%.

Știre preluată de la: Agerpres

Comments