Stiri‎ > ‎

Fondurile europene pentru infrastructura rutiera sunt suspendate; restrictia ar putea fi ridicata in septembrie

postat 3 sept. 2012, 08:41 de Marian Stoian
logo
Fondurile europene destinate infrastructurii rutiere, alocate prin Programul Operational Sectorial Transporturi (POS-T), sunt suspendate de Comisia Europeana pentru verificari in ceea ce priveste alocarea acestora, iar la sfarsitul lunii septembrie urmeaza sa fie facuta o noua evaluare pentru o eventuala deblocare a sumelor, anunta Agerpres, care citeaza reprezentanti ai Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.


Astfel, programul a fost suspendat de circa o luna, urmand ca la sfarsitul lunii septembrie ministerul sa prezinte o lista cu masuri astfel incat platile sa fie deblocate.

Reamintim ca Romania are alocate circa 5,7 miliarde euro de la UE prin POS-T in perioada 2007 - 2013. In 2011, s-au contractat 1,8 miliarde euro prin POST, in timp ce in perioada 2007-2010 contractarea s-a ridicat la 1,7 miliarde euro.

Razvan Cotovelea, secretar de stat in Ministerul Afacerilor Europene pentru Coordonarea instrumentelor structurale, a aratat luni, cu ocazia unei conferinte de presa, ca Romania are in pre-suspendare Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane /POSDRU/, in suspendare Axa de Infrastructura Rutiera a POS Transporturi, cea mai consistenta financiar, precum si Programul Operational Sectorial pentru cresterea competitivitatii economice, si asteapta decizia Comisiei Europene in privinta suspendarii POS Mediu, pentru conflicte de interese POS - Licitatie, iar aceasta situatie pune o presiune foarte mare pe bugetul Romaniei, pentru ca platile catre beneficiari vor continua, mai scrie Agerpres.
Comments