Stiri‎ > ‎

Grecia îşi va închiria poliţiştii cu 30 de euro pe oră din cauza crizei economice

postat 8 apr. 2012, 23:32 de Contact Eurocentrica
Poliţiştii greci vor putea fi închiriaţi cu 30 de euro pe oră de oricine are mijloacele necesare pentru acest lucru, inovaţia fiind menită să aducă bani la buget, a anunţat duminică Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului, relatează AFP, preluată de Mediafax.

Ministerul a confirmat într-un comunicat adoptarea, la sfârşitul lui martie, a unei decizii ministeriale în acest sens, „în scopul de a amortiza costul de folosire a materialului şi a infrastructurii poliţiei şi de a le moderniza".

Această reformă, care a fost adoptată în secret, tocmai a fost dezvăluită de săptămânalul Proto Thema, fiind o surpriză inclusiv pentru ministrul numit recent, Michalis Chryssohoidis, nemulţumit că nu a fost informat la timp, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.

Proto Thema susţine că factura variază între 30 de euro pe oră pentru un poliţist sau 40 de euro pentru o maşină de patrulă şi 1.500 de euro pentru un elicopter.

Potrivit ministerului, această închiriere va viza doar „cazuri excepţionale" şi nu va fi aprobată decât dacă nu va reduce capacităţile operaţionale ale corpului de poliţie.

Gama serviciilor oferite este largă: de la „escortă pentru transportul de materiale periculoase sau opere de artă" până la „însoţirea persoanelor".

Aceste servicii erau „oferite gratuit" de mai mulţi ani, subliniază ministerul, acuzat în ultimii ani de favoritisme faţă de elita politică şi economică a ţării.

Ştire preluată de la: Adevărul

Comments