Stiri‎ > ‎

Guvernul grec a aprobat propunerea de convocare a referendumului privind planul de salvare. Ce se va întâmpla dacă grecii resping planul

postat 1 nov. 2011, 23:46 de Contact Eurocentrica
Guvernul elen a votat miercuri în favoarea propunerii premierului Giorgios Papandreou privind convocarea unui referendum privind planul de salvare a Greciei, au declarat membri ai Executivului, citaţi de CNN.

Votul a fost unanim, deşi unii dintre miniştri au criticat măsura înainte de a vota, potrivit canalului de televiziune Mega Channed.

Votul a avut loc cu numai câteva ore înainte ca preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel şi lideri ai Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional să se întâlnească miercuri cu oficiali eleni, la o reuniune de urgenţă programată să aibă loc la Cannes, înaintea summitului G20.

Un rezultat negativ al votului la referendum poate, teoretic, obliga Grecia să renunţe la moneda euro, afectând astfel întregul sistem financiar global.

Referendumul privind planul de salvare al Greciei va oferi guvernului un mandat clar şi va transmite un mesaj clar în Grecia şi în străinătate, în legătură cu angajamentul european al ţării, a afirmat premierul elen, Giorgios Papandreou, citat de AFP.

"Trebuie să facem în aşa fel, încât lucrurile să fie clare din toate punctele de vedere şi voi spune G20 că trebuie să adopte politici care să garanteze menţinerea democraţiei deasupra apetiturilor pieţei", a afirmat Papandreou în timpul unei şedinţe de guvern extraordinare, desfăşurate în noaptea de marţi spre miercuri.

Papandreou a avertizat şi că în cazul convocării de alegeri anticipate şi al declanşării unei noi campanii electorale, "totul se va opri", iar ţara "va fi împinsă spre faliment".

Conform unui comunicat al Guvernului, premierul elen a afirmat că omologii săi europeni "au fost avizaţi" în legătură cu planurile sale şi că "vor respecta şi vor susţine" eforturile depuse de Grecia.

Papandreou, care dispune de o majoritate de numai două voturi în Parlament, se va întâlni miercuri, la Cannes, cu liderii german şi francez, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, dar şi cu lideri ai Uniunii Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments