Stiri‎ > ‎

Guvernul olandez a confirmat, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României la Schengen

postat 22 sept. 2011, 03:35 de Contact Eurocentrica
Olanda şi-a confirmat joi, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, spaţiul european fără frontiere.

"Poziţia noastră este clară. Noi nu suntem în favoarea unei aderări în acest moment", a declarat ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, la sosirea sa la Bruxelles, pentru o reuniune cu omologii săi din Uniunea Europeană şi din alte state membre ale spaţiului Schengen.

"Trebuie să avem certitudinea că acquis-ul Schengen este implementat pe deplin, în special în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate", a insistat el.

"Dacă nu este cazul, atunci vom avea o poartă echipată cu cele mai bune opt zăvoare din lume, dar dincolo de această poartă, vom avea pe cineva care lasă toată lumea să intre, iar acest lucru reprezintă o problemă serioasă", a explicat el.

Pentru integrarea oricărui nou stat în spaţiul Schengen este necesar acordul unanim al tuturor statelor membre.

Ştire preluată de la: Mediafax

Comments