Stiri‎ > ‎

IER: România trebuie să-şi păstreze independenţa politicii fiscale, cel puţin pe termen mediu

postat 11 apr. 2012, 00:42 de Contact Eurocentrica
Pentru România, ca stat nemembru în zona euro, ar fi avantajos dacă ar păstra un anumit grad de independenţă în politica fiscală, în caz contrar riscând să-i fie afectată în sens negativ competitivitatea, potrivit studiului Institutul European din România (IER), Adoptarea Pactului Euro Plus: implicaţii asupra politicii fiscale a României”.

Potrivit studiului, pentru România ar fi avantajos dacă ar putea păstra un anumit grad de independenţă în politica fiscală, deoarece o integrare fiscală mai profundă la nivelul UE ar implica, în mod necesar, o mai mare coordonare a politicilor fiscale în cadrul UE, ceea ce ar conduce la armonizare fiscală.

“Dacă Romania s-ar adapta în totalitate la aceasta, competitivitatea sa ar fi afectată negativ. Politica fiscală, în special nivelurile actuale scăzute ale impozitului pe venit şi pe profit, conferă un avantaj competitiv în comparaţie cu alte state UE”, se arată în studiul IER.

Totodată, potrivit studiului, aceste state nemembre în zona euro ar trebui să urmeze o traiectorie de consolidare fiscală. Dat fiind costul mare al împrumuturilor şi nesiguranţa crescută pe pieţele financiare globale, ar fi extreme de riscant să se urmeze orice altă politică. Dacă este insoţită de o creştere consistentă a absorbţiei fondurilor UE, consolidarea fiscală nu este neapărat prociclică (recesionistă).

“După cum arată această analiză, România a trecut printr-un proces de creştere şi de recuperare a decalajului în perioada 2000 – 2008. Acest proces a fost susţinut de fluxuri mari de capital după 2004 şi a fost caracterizat de creşteri salariale şi de productivitate şi de o apreciere efectivă a schimbului real. Cu toate acestea, în mare măsură această creştere s-a bazat pe expansiunea sectorului necomercializabil şi pe imprumuturi externe masive, ceea ce explică implozia economiei odată cu apariţia crizei”, se precizează în studiul Adoptarea Pactului Euro Plus: implicaţii asupra politicii fiscale a României”.

În consecinţă, implementarea unor politici în vederea creşterii raportului venituri fiscale/PIB şi îmbunătăţirii ratei de absorbţie a fondurilor UE ar trebui să aibă un rol important în formularea procesului politicii fiscale/bugetare.

Nu în ultimul rand, se menţionează în studiul IER, este nevoie de o reformă mult mai amplă, sectorul public din Romania are nevoie acută de acest lucru. Romania are nevoie să îşi îmbunătăţească formularea şi implementarea cadrului fiscal, monitorizarea şi raportarea fiscală, odată cu exprimarea explicită a practicilor bugetare şi cu imbunătăţirea managementului activelor şi pasivelor guvernamentale.

Comments