Stiri‎ > ‎

Încetinirea economică din Germania "ţine ostatică" Europa de Est

postat 26 nov. 2012, 01:28 de Contact Eurocentrica
Criza datoriilor suverane din zona euro afectează economia Germaniei, iar încetinirea celei mai mari economii a lumii creşte riscurile şi pentru perspectivele de creştere ale Europei de Est, afirmă analişti consultaţi de CNBC.
Germania este cel mai mare partener comercial pentru Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Slovenia, cu circa 25% din livrările la extern poloneze şi 30% din cele ale Cehiei având ca destinaţie piaţa germană, potrivit Moody's Investor Service.
În consecinţă, ţările din Europa de Est cu economii orientate către export, precum Cehia şi Slovacia, sunt vulnerabile la fluctuaţiile cererii din Germania, a declarat Katarzyna Rzentarzewska, analist la Erste Bank.
"Este adevărat că Cehia, Slovacia şi, într-o măsură mai redusă, Ungaria sunt expuse puternic faţă de Germania", afirmă Rzentarzewska.
Vulnerabilitatea Poloniei este mai redusă, întrucât cererea internă a fost, constant, stâlpul creşterii, a spus analistul Erste.
" Toate economiile din Europa de Est sunt afectate de recesiunea din zona euro şi încetinirea economiei germane, dar amploarea impactului este diferită ", a adăugat Rzentarzewska.
Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, atât Cehia cât şi Slovacia au avut o pondere a exporturilor în PIB de circa 80%, peste media UE de 40,5%.
În pofida unui raport mai redus al exporturilor faţă de PIB, de 41,5%, ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a declarat CNBC că economia este "evident ostatică Europei".
Chiar dacă Polonia a avut o evoluţie bună în timpul crizei din Europa, avansul economiei a încetinit în trimestrul al doilea al acestui an la 2,4%, de la 3,5% în primul trimestru.
"Principalele motive ale încetinirii sunt recesiunea din zona euro şi evoluţia mai slabă din Germania, precum şi o reducere a investiţiilor publice după Euro 2012. Investiţiile slabe şi consumul mai scăzut, cauzat şi de creşterea salarialiilor mai lentă ca inflaţia, contribuie la cererea internă redusă", a declarat Rafal Benecki, economist şef la ING Financial Markets Polonia.
ING estimează o creştere de 2% pentru Polonia în acest an, urmată de 1,6% în 2013. Anul trecut, PIB a urcat cu 4,3%.
Unul din sectoarele care simt impactul cererii mai slabe din Germania este cel auto, un angajator important în regiune.
"Industria auto este puternic dependentă de cererea externă, întrucât majoritatea autovehiculelor produse sunt livrate la export, mai ales în alte state din UE", scrie într-un raport Jaime Reusche, analist la Moody's.
În timp ce în Slovacia industria auto este susţinută de cererea din Germania şi Asia, economia Poloniei este protejată de diversificare şi consumul intern, a spus analistul.
 
 
Stire preluata de pe Mediafax.
Comments