Stiri‎ > ‎

Institutul European de Drept din Viena îşi începe activitatea

postat 18 nov. 2011, 00:01 de Contact Eurocentrica
Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru justiţie al Uniunii Europene, a inaugurat prima reuniune de lucru a Institutului European de Drept.

Înfiinţat în iunie, cu sediul la Viena, institutul are drept obiectiv îmbunătăţirea coerenţei legislative în Europa, oferind consultanţă practică factorilor de decizie politică şi autorităţilor, precum şi dezvoltarea în continuare a dreptului UE. Institutul European de Drept este o organizaţie non-profit independentă, care reuneşte practicieni în domeniul dreptului şi cadre universitare din toată Europa. Institutul va reprezenta o contribuţie importantă la realizarea obiectivului mai amplu al UE, acela de a construi un spaţiu european de drept şi justiţie.

Dreptul european are un impact profund asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor europeni, asupra întreprinderilor şi structurilor politice şi juridice naţionale din Europa. Cercetarea universitară şi formarea judiciară sunt necesare pentru dezvoltarea şi consolidarea în continuare a tuturor domeniilor din dreptul european – civil, penal sau administrativ.

Institutul va contribui la analizarea dificultăţilor întâmpinate de practicienii în domeniul dreptului, la identificarea unor soluţii posibile care să permită o mai bună punere în aplicare a legislaţiei UE şi la formularea unor propuneri de reformă a legislaţiei UE în toate domeniile. Acesta va constitui totodată un forum pentru schimburi de opinii şi discuţii adresat avocaţilor, cadrelor universitare şi practicienilor în domeniu.

Iniţiativa înfiinţării unui Institut European de Drept – promovată de către Comisie în planul său de acţiune privind crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei pentru cetăţenii europeni– se inspiră din modelul oferit de American Law Institute, un organism neguvernamental care a jucat un rol decisiv în crearea unui „Uniform Commercial Code”, care facilitează vânzările şi alte tranzacţii comerciale în cele 50 de state ale SUA.

Institutul a decis să îşi organizeze prima reuniune de lucru pentru a discuta legislaţia europeană comună opţională în materie de vânzări, la care întreprinderile şi consumatorii pot recurge atunci când vând şi fac cumpărături online în UE.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Comments