Stiri‎ > ‎

Institutul pentru Politici Publice: 5 pași pentru a recupera decalajele în pregătirile documentelor 2014-2020

postat 29 aug. 2013, 02:56 de Mihai Delea
"
Mai sunt doar 4 luni până la intrarea oficială în perioada noului exerciț.iu financiar, .iar Romania încă nu a finalizat un draft coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeană, care să stabilească, în mod clar, priorităț.ile investiț.ionale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro în urmatorii 7 ani", arată Institutul pentru Politici Publice, într-un comunicat de presă, unde sunt detaliați 5 pași cruciali identificați pentru a recupera decalajele în pregătirea documentelor pentru fondurile UE 2014-2020. 

.De asemenea, IPP solicită Guvernului Romaniei să prezinte public care este stadiul oficial al negocierilor cu Comisia Europeană, care este planul de măsuri pentru redresarea imaginii neprofesioniste pe care o are în prezent în relaț.ie cu Comisia pe marginea documentelor de programare (Acordul de Parteneriat), ce priorităț.i naț.ionale de dezvoltare strategice am avansat până în prezent, cine î.i va asuma pe viitor îndeplinirea acestora ș.i care vor fi instituț.iile responsabile de managementul fondurilor europene în 2014 – 2020 – pentru a face dovada că tratează cu responsabilitate acest proces.

1. Stabilirea unui mandat politic pentru o instituț.ie integratoare a strategiilor sectoriale într-o unică Strategie Naț.ională de Dezvoltare: Ministerul Dezvoltării Regionale ș.i Administra.iei Publice;
2. Consensul tuturor for.țelor politice asupra unui aranjament instituț.ional funcț.ional pentru managementul fondurilor europene

Citeste continuarea: ceilalti pasi necesari, identificati de IPP si comunicatul integral remis miercuri, 28 august, pe uelive.ro


Articol preluat de pe Euractiv.ro
Comments