Stiri‎ > ‎

Italianul Mario Draghi preia conducerea BCE în plină criză a uniunii monetare europene

postat 31 oct. 2011, 06:25 de Contact Eurocentrica
Guvernatorul Băncii Italiei, Mario Draghi, va prelua, marţi, funcţia de preşedinte al BCE de la francezul Jean-Claude Trichet şi va deveni al doilea cel mai puternic şef de bancă centrală din lume, urmând să fie aruncat chiar din prima zi în lupta dură împotriva crizei, potrivit Bloomberg.

Draghi va deveni, astfel, "paznicul-şef" al euro şi al economiei formate din 17 ţări europene, victimă a crizei datoriilor suverane pe care politicienii fac eforturi să o rezolve. Ca preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), acesta va fi al doilea cel mai puternic şef de bancă centrală din lume, după Ben Bernanke, şeful Rezervei Federale a SUA (Fed), şi un personaj cheie în planurile de a restabili încrederea investitorilor în zona euro.

"Va fi un botez de foc pentru Draghi. Este greu să fii preşedinte al BCE în orice situaţie, dar mai ales în timpul unei crize majore", a spus Nick Kounis, şef al diviziei de cercetare macro la ABN Amro Amsterdam.

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gifÎn timp ce unele guverne vor privi către Draghi pentru a le sprijini prin continuarea programului de achiziţii de obligaţiuni şi, posibil, prin reducerea dobânzii de politică monetară, Draghi trebuie să conducă un consiliu al guvernatorilor BCE divizat în privinţa a ceea ce poate face banca fără să-şi compromită independenţa sau scopul de a menţine stabilitatea preţurilor. Ca semn al presiunilor exercitate asupra lui Draghi, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat că a vorbit cu acesta săptămâna trecută şi că este "convins" că BCE va continua să cumpere obligaţiuni suverane pentru a sprijini costurile de finanţare ale unor state.

Înaintea summit-ului G20 din această săptămână, statele europene, de la Grecia la Italia, se află sub presiune pentru a-şi pune în ordine finanţele şi pentru a stopa criza datoriilor, care ameninţă economia mondială.

În timp ce liderii zonei euro şi-au sporit arsenalul de luptă împotriva crizei financiare săptămâna trecută, lipsa detaliilor referitoare la modul în care vor fi sporite resursele financiare ale Facilităţii Europene pentru Stabilitate Financiară sau implementarea unei reduceri a datoriilor Greciei către investitori privaţi ar putea genera nelinişte în următoarea perioadă.

Mohamed El-Erian, directorul general al fondului Pimco, cel mai mare investitor în obligaţiuni, consideră că zona euro trebuie să devină mai mică pentru a supravieţui, în timp ce câştigătorul premiului Nobel Paul Krugman a declarat, la 27 octombrie, că BCE va trebui în final să tipărească mai mulţi bani pentru a stăpâni criza datoriilor.

Şef al băncii centrale a Italiei până la miezul nopţii, Draghi va conduce prima şedinţă de politică monetară la BCE joi şi s-ar putea confrunta cu presiuni pentru a reduce dobânda la patru luni după ce Trichet a crescut-o.

"Prietenii spun că dau rareori înapoi în faţa unor misiuni imposibile", a spus Draghi la o gală organizată pe 19 octombrie în onoarea lui Trichet.

Comentariul personal a fost rar de la bancherul care a devenit "moştenitorul desemnat" al lui Trichet în februarie, notează Bloomberg.

"A fost exdtrem de diplomat aşa că nu este clar care îi este poziţia în anumite chestiuni. Ar putea exista un avantaj că nu se lupă cu idei deja formate, dar ar putea exista şi un anumit nivel de confuzie", a spus Klaus Baader, economist şef pentru Europa la Societe Generale.

Nevoia de a se distanţa de reputaţia finanţelor dezordonate ale Italiei şi de a-şi asigura încrederea Germaniei, precaută în privinţa inflaţiei, va pune probabil presiune pe Draghi, a declarat fostul premier al Marii Britanii, Gordon Brown.

"Este un tip de treabă, dar este italian. Se va afla sub presiune, tot timpul cât va ocupa funcţia, în privinţa inflaţiei", a spus Brown.

Inflaţia s-a accelerat la 3% în septembrie şi s-a situat peste limita de 2%, ţintită de BCE, pentru a zecea lună consecutivă. Totuşi, semnele de recesiune înseamnă că Draghi ar putea lua în considerare o posibilă reducere a dobânzii la numai patru luni după ce aceasta a fost majorată de la 1,25% la 1,5%.

Date publicate săptămâna trecută au arătat că Europa a înregistrat în octombrie cele mai rapide scăderi ale sectoarelor servicii şi industrie prelucrătoare din mai bine de doi ani.

În timp ce economiştii Morgan Stanley anticipează o reducere a dobânzii de referinţă în această săptămână, fostul analist BCE Tobias Blattner, în prezent la Daiwa Capital Markets, consideră că Draghi va rezista probabil luării oricărei măsuri până în decembrie, pentru a se legitima ca adversar al inflaţiei şi pentru a primi noi prognoze de la economiştii BCE.

Aceia care speră la o schimbare a cursului BCE vor fi probabil dezamăgiţi, a declarat Michael Schubert, economist la Commerzbank. Draghi este membru în consiliul guvernatorilor BCE din 2006, iar rolul de preşedinte este limitat la a identifica un consens într ceilalţi 22 de membri şi nu prevede luarea de decizii de unul singur.

"Draghi nu poate face ceva prea diferit de Trichet. Influenţa lui este destul de limitată", a spus Schubert.

Trichet a declarat că se aşteaptă ca fondul de urgenţă al zonei euro să preia rolul de a cumpăra obligaţiuni de la BCE. În timp ce Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară ar urma să dobândească acest atribut, iar liderii europeni lucrează la creşterea resurselor financiare ale fondului, unii economişti consideră că BCE va trebui să rămână pe pieţele financiare.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments