Stiri‎ > ‎

Leonard Orban: „Vizita premierului francez în România este în mod categoric un succes diplomatic”

postat 11 iul. 2013, 04:17 de Contact Eurocentrica   [ actualizat la 11 iul. 2013, 04:33 ]
Leonard Orban, întrebat fiind dacă vizita lui Jean-Marc Ayrault înseamnă o reușită diplomatică pentru România: „Categoric că da și așteptăm, în primul rând, rezultate economice importante. Există un potențial deosebit pe care trebuie să-l exploatăm”.

Acesta consideră că această vizită reprezintă o consolidare a relațiilor dintre Franța și România, după câțiva ani în care aceasta a fost una dificilă. În acest context, el a mai adăugat că „relația se îmbunătățește vizibil”.

Cu privire la tema incluziunii romilor, fostul ministru pentru afaceri europene a susținut că există soluții pe termen lung ce trebuie să fie adoptate atât la nivel național, cât și la nivel european.

„Vorbim de o populație, romii, de 14-15 milioane la nivelul întregii UE, o populație care, în mare parte, nu intră în acest proces de incluziune socială și de aceea este nevoie de eforturi, repet, nu numai la nivel național în relațiile bilaterale, dar inclusiv la nivel european. Soluțiile nu sunt pe termen scurt. Este evident că principala soluție ține de educație. Și acest lucru, după câte putem constata, cere timp, cere eforturi uriașe, eforturi ale căror rezultate se văd pe termen mediu și mai ales pe termen lung. Tocmai de aceea nerăbdarea unora, în special din partea franceză, nu mă refer aici la partea guvernamentală, ci în special la anumite poziții, inclusiv recente, luate de către parlamentari francezi, nu este justificată, pentru că peste noapte nu poți să ai rezultate spectaculoase”, a precizat el.

Leonard Orban a mai adăugat că în condițiile în care ne aflăm în Uniunea Europeană, dacă nu s-au comis infracțiuni, nu poți să împiedici libera circulație a unor persoane.

„Și atunci este evident că asemenea lucruri trebuie să fie tratate la nivel european, în condițiile în care mobilitatea, libera circulație a persoanelor este una dintre libertățile fundamentale ale pieței interne, ale Uniunii Europene, așa este definită, inclusiv prin tratatele Uniunii. Deci, este clar că pentru asemenea situații este nevoie de măsuri combinate, atât naționale, locale, regionale, dar și europene”

Vizita premierului Jean-Marc Ayrault a început de astăzi, va dura două zile și are rolul de a redeschide relațiile dintre Franța și România.



Sursa: Agerpres

Comments