Stiri‎ > ‎

Leonard Orban, extrem de rezervat privind o perspectivă optimistă a aderării României la Schengen

postat 4 oct. 2011, 04:57 de Contact Eurocentrica
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, s-a declarat, marţi, extrem de rezervat în a da o perspectivă optimistă privind o viitoare decizie legată de aderarea României la spaţiul Schengen, având în vedere că cel puţin un stat membru este extrem de reticent în legătură cu această aderare.

"Eu aş fi extrem de rezervat în a mă aventura în a da o perspectivă optimistă privind o viitoare decizie legată de aderarea noastră la spaţiul Schengen, având în vedere că cel puţin un stat membru este extrem de reticent şi nu dovedeşte niciun fel de flexibilitate privind acest proces", a spus el, întrebat despre perspectivele aderării României la spaţiul Schengen.

Chestionat dacă este posibil ca subiectul Schengen să fie pus în discuţia Consiliului European, Orban a arătat că, în momentul de faţă, "ce este posibil este să fie o anumită declaraţie şi posibil discuţii la Consiliul European".

"Am purtat negocieri foarte intense cu anumite state membre. Din păcate, să o spunem foarte deschis, situaţia politică existentă, cel puţin într-un stat membru, a determinat, să zic, decizia de la ultimul Consiliu JAI din septembrie", a adăugat Leonard Orban.

Ministrul a făcut aceste declaraţii după audierea sa de către membrii Comisiei pentru agricultură din Senat.

O decizie privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost amânată, în 21 septembrie, în Consiliul JAI. Preşedinţia poloneză a susţinut intens adoptarea unei decizii pozitive. Însă, în urma blocajului generat de poziţia inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat şi Finlanda, Polonia nu a supus chestiunea la vot, evitând practic o decizie negativă, care ar fi făcut necesară reluarea unei părţi a procedurii juridice de aderare.

La Consiliul European din 17-18 octombrie problema blocajului în privinţa aderării la Schengen ar putea fi pusă în discuţie, cu scopul de a se obţine un acord politic.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments