Stiri‎ > ‎

Liderii coaliţiei au semnat protocolul pentru ratificarea tratatului de guvernanţă în UE

postat 15 feb. 2012, 04:36 de Contact Eurocentrica
Liderii coaliţiei au semnat, miercuri, la Parlament, protocolul privind ratificarea tratatului de guvernanţă în cadrul UE. Protocolul a fost semnat de preşedintele PDL Emil Boc, preşedintele UDMR Kelemen Hunor, preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian.

La eveniment au fost prezenţi premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi lideri ai partidelor din arcul guvernamental.

Coaliţia de guvernare a convenit, marţi, să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală.

Sursele citate au precizat, pentru Mediafax, că Tratatul de guvernanţă fiscală ar urma să fie adoptat printr-un proiect de lege special, care va fi supus votului Parlamentului.

Partidele din coaliţie au ajuns la această decizie întrucât adoptarea tratatului prin modificarea Constituţiei ar fi fost dificilă, în condiţiile în care opoziţia se opune modificării Legii fundamentale înainte de alegerile parlamentare.

Sursele citate au mai arătat că partidele din arcul guvernamental vor propune, de asemenea, ca preşedintele şi premierul să fie împuterniciţi să semneze, la nivel european, tratatul în cauză.

De asemenea, este posibil ca liderii coaliţiei să iniţieze consultări şi cu opoziţia pe această temă, însă la şedinţa de marţi nu a fost stabilit un mandat precis în acest sens.

Formaţiunile coaliţiei majoritare vor semna un protocol de susţinere a semnării şi ratificării de către România a tratatului UE de guvernanţă fiscală, iar acesta va fi deschis şi opoziţiei, de la care se aşteaptă dialog şi pe alte teme ale agendei publice, au anunţat liderii partidelor coaliţiei, după întâlnirea de luni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu.

"Poziţia noastră comună a fost aceea ca în cadrul coaliţiei să semnăm un acord pentru susţinerea semnării şi ratificării de către România a acestui tratat, acord care trebuie consfinţit într-un protocol al coaliţiei şi care semnează a fi deschis şi celorlalte partide parlamentare, pentru că este vorba de interesul naţional", a spus preşedintele PDL, Emil Boc, la finalul consultărilor.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat, luni, la Palatul Cotroceni, liderii partidelor şi formaţiunilor reprezentate în Parlament, pentru discuţii privind perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară şi dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat la sfârşitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.

Știre preluată de la: Mediafax

Comments