Optzeci de reviste „Historia” și „Historia Special”, puse la dispoziție de Asociația Eurocentrica în cadrul acțiunii sale „Istorie pentru toți”, au fost distribuite în 2021 elevilor din Isaccea și Tulcea care au participat la evenimente educative de prezentare a proiectelor de cercetare, conservare și promovare a patrimoniului cultural local din Dobrogea.

Elevii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Tulcea (foto) și Liceul Teoretic „Constantin Brătescu” din Isaccea au fost premiați astfel pentru participarea lor entuziastă la activități în care au aflat mai multe despre digitizarea siturilor arheologice dobrogene dispărute prin abordări alternative, utilizând metode interdisciplinare, efectuată în cadrul proiectelor „LAND[MAP]. DIGITIZAREA PEISAJULUI” și „(Re)Mapping. Arheologia hărților”. Proiectele au fost derulate de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica, beneficiind de co-finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Distribuirea revistelor s-a făcut prin implicarea domnului Aurel Stănică, cercetător la ICEM Tulcea, a doamnei Daniela Stănică, profesor la Liceul Teoretic Ion Creangă, a Consiliului Elevilor de la Liceul Teoretic „Constantin Brătescu” din Isaccea și a Asociației Pro Noviodunum.

Acțiunea „Istorie pentru toți” are ca obiectiv distribuirea gratuită de reviste de popularizare a istoriei către biblioteci școlare, universitare și comunale din România, Republica Moldova și Ucraina, precum și oferirea de premii către elevi la concursurile școlare de profil.

Donațiile au fost posibile datorită sprijinului generos al Revistei „Historia”.

 

Tags: , , , , , , ,